Covid-19| Cercetătorii de la Oxford au identificat gena care dublează riscul de a dezvolta insuficiență respiratorie în caz de infectare
O genă care dublează riscul de insuficiență respiratorie cauzată de Covid-19 a fost identificată de oamenii de știință de la Universitatea Oxford, care au publicat studiul în revista Nature Genetics. Ei au descoperit că o „genă relativ nestudiată, numită LZTFL1” pare să oprească celulele din căile respiratorii și plămâni să răspundă corect la virus, ceea ce poate duce la insuficiență respiratorie.
60% dintre persoanele care provin din Asia de Sud poartă „semnalul genetic de mare risc”, explicând parțial decesele în exces observate în unele comunități din Marea Britanie, spun cercetătorii.
Oamenii de știință consideră că se poate justifica astfel și impactul Covid-19 în subcontinentul indian.
Gena este prezentă la aproximativ 15% dintre cei cu ascendență europeană, în timp ce, pentru persoanele cu ascendență afro-caraibiană, procentul este de 2%.
Cei care poartă gena răspund normal la vaccinuri. Profesorul James Davies, coordonatorul studiului, spune că riscul crescut „ar trebui să fie anulat” prin vaccinare.
Cercetătorii au, de asemenea, speranța că medicamentele și alte terapii ar putea ajuta plămânii să lupte împotriva Covid-19.
Sute de tipuri de celule au fost analizate
Un „algoritm de inteligență artificială” a fost folosit pentru a analiza cantități mari de date genetice de la „sute de tipuri de celule din toate zonele corpului”.
„În mod surprinzător, deoarece au fost bănuite și alte câteva gene, datele au arătat că o genă relativ nestudiată, numită LZTFL1, cauzează efectul”, spune dr. Damien Downes, care a condus lucrările de laborator ale Hughes Research Group.
„Am descoperit că riscul crescut nu este cauzat de o diferență în codificarea genei pentru o proteină, ci din cauza unei diferențe de ADN care face o comutare pentru a activa o genă”, spune Jim Hughes, profesor de reglare genetică.
„Este mult mai greu de detectat gena care este afectată de acest tip de efect de comutare indirectă”, adaugă el.
Risc anulat de vaccin
Cercetătorii au descoperit că versiunea cu risc mai mare a genei împiedică celulele care căptușesc căile respiratorii și plămânii să răspundă corect la virus.
„Deși nu ne putem schimba structura genetică, rezultatele noastre arată că persoanele cu gena de risc trebuie să beneficieze în mod special de vaccinare. Deoarece semnalul genetic afectează plămânii mai degrabă decât sistemul imunitar, înseamnă că riscul crescut ar trebui să fie anulat de vaccin”, adaugă prof. Davies.
Sursa: Sky News
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook