Pe măsură ce statele încep să se redeschidă, cu toate ca amenințarea Covid-19 persista, specialiștii în răspândirea bolilor îndeamnă la prudență și la respectarea măsurilor de distanțare socială în timpul mesei. Aceasta implică o schimbare de obiceiuri atât pentru personalul restaurantelor cât și pentru clienți. Deci, cum puteți mânca fără să vă asumați riscuri și să respectați măsurile de distanțare socială în restaurante?
Acțiuni cheie
Clienții ar trebui să stea unul lângă altul mai degrabă decât față în față pentru a evita transmiterea particulelor în mâncare, sfătuiesc Qinyan Chang și Jade Flinn, cercetatori americani de la Universitatea Purdue și spitalul Johns Hopkins.
Întrucât este imposibil să porți mască în timp ce mănânci, separatoarele din plastic sunt o măsură preventivă bună, potrivit Jade Flinn.
În noul ghid FDA COVID-19 privind cele mai bune practici pentru restaurante, este recomandat, de asemenea, ca restaurantele să renunțe la modurile de servire care obligă clienții să utilizeze ustensile comune, cum ar fi bufetul suedez și automatele de băuturi.
Restaurantele vor trebui să dezinfecteze mobila (mese, scaune, etc.) între clienți și să dezinfecteaze frecvent suprafețele care ar putea transmite virusul, anunță FDA.
Chelnerii care aduc mâncare clienților nu reprezintă un pericol pentru Jade Flinn, deoarece această interacțiune este prea scurtă pentru a răspândi boala Covid-19. Totuși, ei vor trebui să poarte măști, potrivit FDA, și să stea la minim un metru de la clienți atunci când le iau comenzile, deoarece interacțiunile prelungite ar putea înlesni transmiterea particulelor și, prin urmare, răspândirea virusului.
Restaurantele vor trebui să își limiteze capacitatea la 25% pentru a menține distanțe sigure, spune Finn, și să păstreze distanța între clienți, astfel încât să nu respire același aer.
Ventilarea naturală este, de asemenea, esențială în cazul restaurantelor, spun Chen și Flinn, deoarece va împiedica aerul recirculat să infecteze clientii.
Citat cheie
„Când vei ieți în locuri publice îți vei asuma riscuri. Atenuarea riscurilor începe cu distanțarea socială și modul în care ne comportam în public ”, spune Flinn.
State precum Michigan, Hawaii, Alaska, Texas și Georgia au început să se redeschidă. Georgia a autorizat redeschiderea restaurantelor luni, cu un ghid de 39 de puncte pentru a proteja personalul și clienții împotriva coronavirusului, care include măsuri precum măștile obligatorii pentru angajați, reducerea capacitații și testarea angajaților. Mulți lideri, inclusiv președintele Trump și dr. Anthony Fauci, au criticat decizia Georgiei de a redeschide restaurantele (precum și săli de sport, saloane de tatuaje și saloane de păr), Fauci a declarat că ” asta ne-ar putea face să dăm înapoi”.
Cu toate acestea, multe restaurante din Georgia rămân deschise doar pentru livrare, iar o serie de proprietari consideră că nu este sigur să permită clienților să râmână pentru a lua masa.
În timp ce mulți lideri federali și de stat se luptă să planifice redeschiderea, calendarul pentru realizarea acestui pas în siguranță rămâne în mare parte incert. Modelul de predicție a evoluției COVID-19 de la Universitatea din Washington, utilizat de Casa Albă, a prezentat cifre mai mari cu 10%, până la 74.000 de morți, din cauza statelor precum Georgia care încep să ridice măsurile de izolare. Dr. Chris Murray, director al Institute for Help Metrics and Evaluation de la Universitatea din Washington, a declarat pentru CNN că modelul de predicție a fost ajustat pentru a ține cont de redeschiderea statelor și că regiunile deschise prea devreme vor avea ratele mortalității în creștere.