Fabricarea pe scară largă a unui vaccin împotriva coronavirusului ar putea avea un impact catastrofal asupra mediului. Mii de rechini ar putea fi uciși pentru a extrage un ulei prezent în ficatul acestora, care este folosit ca adjuvant.
Potrivit ONG-ului american de apărare a rechinilor, Shark Allies, ar trebui ucisi 3.000 de rechini pentru a recolta o tonă de scualen, un ulei prezent în ficatul animalului care este folosit în producerea vaccinurilor ca adjuvant. O substanță care, administrată împreună cu un antigen, întărește sistemul imunitar, reducând efectele negative ale vaccinului.
ONG-ul a estimat că, pentru a imuniza întreaga populație mondială, ar fi necesară uciderea a cel puțin 250.000 de rechini. Numărul ar urca la 500.000 dacă, după cum este probabil, administrarea unei a doua doze ar fi necesară astfel încât vaccinul să fie eficient.
O perspectivă care ar constitui „un dezastru pentru rechini, dar și pentru oameni”, estimează Shark Allies, indicând faptul că, în prezent, 3 milioane de rechini sunt uciși în fiecare an pentru extragerea scualenului. Uleiul este folosit nu numai pentru vaccinuri, ci și pentru produse cosmetice și ulei auto.
ONG-ul a lansat o petiție online, astfel încât scualenul să nu fie utilizat la fabricarea vaccinului împotriva coronavirusului. Aproape 20.000 de internauți au semnat-o până în acest moment.
Sursa: CNews