Coronavirusul suferă mutații și devine mai agresiv, spun cercetătorii
Oamenii de știință chinezi au descoperit că virusul s-a modificat de la începutul epidemiei în cel puțin două ramuri.
Cercetătorii de la Academia de Știință din China au spus că virusul inițial a evoluat după declanșarea infectării la oameni, iar acum sunt două tipuri de virus care se extind.
Ei au precizat că sunt încă la începutul examinărilor și că trebuie să facă mai multe tipuri de teste pentru a întelege evolutia virusului. Studiile de până acum arată că există o formă cu agresivitate mai mare, care acoperă 70% din numărul de îmbolnăviri, în timp ce restul sunt legate de o formă mai ușoară a virusului.
“Noile informații ne obligă să continuăm în regim de urgență studiile care îmbină datele genetice, epidemiologice și simptomatologice ale pacienților diagnosticați cu virusul corona.”, arată raportul publicat în “National Science Review” din China.
Cert este că, în cazul Chinei, numărul de noi îmbolnăviri a scăzut. Însă țări precum Coreea de Sud, Italia și Iran au devenit focarele importante, iar în aceste trei țări se înregistrează 80% din noile cazuri din afara Chinei.
În România au fost înregistrate până acum șase cazuri de infectare cu virusul COVID-19.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook