Epidemiologul care a conceput strategia Suediei în lupta împotriva coronavirusului recunoaște că a greșit și că lipsa unor măsuri stricte a dus la prea multe decese.
“Ținând cont de experiența pe care am avut-o, dacă ar fi să ne mai întâlnim cu o asemenea epidemie cred că ar trebui să găsim o cale de mijloc între cum am acționat noi și cum au făcut-o alte state. ”, a spus Anders Tegnell pentru Swedish Radio.
Tegnell este cel care a conceput modalitatea de gestionare a crizei Covid-19 în Suedia. Au fost interzise adunările mai mari de 50 de persoane, dar, în toată această perioadă, suedezii au putut merge la restaurante, la cumpărături, la sălile de sport, iar copiii sub 16 ani au continuat să meargă la școală.
Abordarea relaxată a atras atât critici cât și laude din toate colțurile lumii, dar un lucru este clar: strategia aplicată a influențat negativ numărul deceselor.
Cu 43 de victime la 100,000 de locuitori, Suedia se numără printre țările cu cele mai mari rate ale mortalității și depășește cu mult țările vecine, Danemarca și Norvegia, care au impus măsuri stricte de carantină.
“Cu siguranță putem îmbunătăți strategia pe care am aplicat-o”, a spus Tegnell.
Declarațiile i-au deranjat pe unii membri ai guvernului. Ministru Sănătății din Suedia, Lena Hallengren, a spus că Tegnell “încă nu poate da un răspuns ferm legat de ce alte măsuri ar fi trebuit impuse. Întrebarea rămâne, cred”.
Acum, când majoritatea statelor europene relaxează măsurile de izolare, Suedia se vede în poziția de a fi inclusă pe lista neagră a tărilor care încep să permită accesul turiștilor din anumite zone slab afectate.
În plus, nu există semne că economia a fost susținută de această decizie de a nu impune reguli stricte. Ministrul de Finanțe, Magdalena Andresson, a avertizat recent că țara se află în cea mai grea criză economică de după Al Doilea Război Mondial, cu o scădere estimativă de 7% a PIB-ului în 2020.
Parlamentarul Jimmie Akesson a postat pe Tweeter că declarțiile lui Tegnell sunt “șocante”: “Luni de zile, cei care ne criticau au fost respinși. Suedia face lucrurile corect, restul lumii le face greșit. Și acum, deodată, asta.”.