Coreea de Sud doboară recordul de infectare Covid, după ce a decis să ridice restricțiile datorită ratei mari de vaccinare
Numărul cazurilor zilnice de Covid din Seul a depășit 1.400 pentru prima dată miercuri, la două săptămâni după ce națiunea a relaxat regulile de distanțare. Agenția Coreeană pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (KDCA) spune că 1.436 de cazuri Covid au fost confirmate în Capitală în ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră de la începutul epidemiei – peste recordul anterior de 1.221 de cazuri, stabilit pe 24 septembrie.
Creșterea numărului de infectări vine la două săptămâni după ce țara a ales să „trăiască virusul”, la 1 noiembrie, relaxând restricțiile de distanțare, pentru o revenire treptată la normalitatea pre-pandemică.
Guvernul a permis cetățenilor să se adune în grupuri de cel mult 10 în Seul și zonele învecinate, dar limita a fost ridicată la 12 în alte regiuni ale țării, indiferent de statutul de vaccinare.
Au fost ridicate și limitele orelor de lucru pentru întreprinderi.
Accesul în baruri, cluburi de noapte și săli de sport se face pe baza certificatului verde.
Coreea de Sud plănuiește să elimine toate restricțiile până la sfârșitul lunii februarie 2022.
Creșterea provoacă îngrijorare cu privire la o posibilă supraaglomerare a spitalelor Covid. Gradul de ocupare a depășit deja pragul de 75% stabilit de autorități drept una dintre condițiile de aplicare a unui plan de răspuns în situații de urgență și stoparea strategiei de „a trăi cu virusul”.
Până în prezent, 42,06 milioane de oameni, sau 81,9% din populația de 52 de milioane a țării au primit prima doză a vaccinului anti-Covid, în timp ce peste 40,24 milioane, sau 78,4%, au fost complet vaccinați.
Sursa: Washington Post
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook