Editare ulterioară
Este adevărat că rezoluția a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei (APCE) și prevede că statele membre ale Uniunii Europene nu ar trebui să declare vaccinul obligatoriu pentru a-i încuraja pe cetățeni să-i facă, iar „pașapoartele de vaccinare” ar trebui să aibă „drept unic scop” monitorizarea eficienței vaccinului.
Însă rezoluțiile APCE nu au efect legal în statele membre sau în UE, deși prezintă influență politică și autoritate morală. Pașapoartele de vaccinare nu sunt similare cu certificatele de vaccinare, care doar indică ce vaccin a făcut fiecare persoană.
În concluzie, Consiliul a adoptat o rezoluție legată de vaccinarea obligatorie și de certificatele de vaccinare, dar documentul nu are valoare legală, spune Reuters.
Știrea inițială
Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei (APCE) a adoptat încă de pe 27 ianuarie 2021 o rezoluție importantă, care vizează interzicerea vaccinării obligatorii, a pașapoartelor de vaccinare și a discriminării în funcție de statutul de vaccinare.
Rezoluția 2361/2021 interzice statelor membre să facă obligatorie vaccinarea împotriva coronavirusului și prevede că vaccinarea nu poate fi utilizată pentru a-i discrimina pe cei care nu se vaccinează. Totodată solicită imperativ să se distribuie informații transparente despre siguranța și posibilele efecte secundare ale vaccinurilor.
Între altele, Adunarea îndeamnă cele 47 de state membre următoarele:
7.3.1 să se asigure că cetățenii sunt informați că vaccinarea NU este obligatorie și că nimeni nu este presat politic, social sau în alt mod să se vaccineze, dacă nu dorește să facă acest lucru;
7.3.2 să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu a fost vaccinat, din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate sau pentru că nu dorește să fie vaccinat;
7.5.2 să se utilizeze certificatele de vaccinare numai în scopul desemnat de a monitoriza eficacitatea vaccinului, efectele secundare potențiale și evenimentele adverse.