Compania Merck anunță că pilula anti-Covid pe care o produce este eficientă și reduce cu 50% riscul de spitalizare

Laboratorul Merck & Co (MSD) anunță că antiviralul Molnupiravir a redus la jumătate riscul de spitalizare și deces pentru pacienții cu Covid-19. Alte medicamente cunoscute (dexametazona, tocilizumab) au efecte similare, dar Molnupiravir este un tratament cu administrare orală. În mod clar, dacă rezultatele anunțate de Merck sunt confirmate, ar fi prima pilulă pentru tratarea bolii Covid-19.

Merck precizează că studiul clinic a fost efectuat pe 385 de persoane tratate cu Molnupiravir. Un grup de control de 377 de persoane, care nu au primit tratamentul, permite efectuarea de comparații. La 29 de zile după infectare, 7,3% dintre persoanele care au luat pilula Merck în termen de 5 zile de la apariția simptomelor au fost spitalizate, comparativ cu 14,1% dintre cei care au primit placebo. Nu s-au înregistrat decese în grupul cu Molnupiravir, comparativ cu 8 în grupul de control.

Merck a început deja să producă medicamentul și intenționează să depună o cerere de autorizare de urgență la FDA, agenția americană de reglementare a medicamentelor. Potrivit lui Dean Li, șef de dezvoltare la Merck, intervievat de Statnews, nu s-au descoperit încă efecte secundare.

„Dacă eficiența va fi confirmată, va fi o veste foarte bună”, scrie pe Twitter Zain Chagla, profesor de boli infecțioase la Universitatea McMaster, care a amintit că datele științifice detaliate nu au fost încă publicate de Merck. „Ar putea schimb cursul epidemiei Covid, dacă cifrele sunt confirmate”, spune Boghuma Kabisen Titanji, cercetător în domeniul bolilor infecțioase și HIV.

Sursa: Huffington Post

Exit mobile version