Comisia Europeană prezintă propunerea pentru Certificatul Verde de vaccinare, cu ajutorul căruia vei putea călători în UE

Certificatul Verde Digital (Digital Green Certificate) a fost prezentat ca propunere de către Comisia Europeană, care afirmă că ar putea facilita deplasările în siguranță în cadul Uniunii Europene. Documentul reprezintă dovada că purtătorul a fost vaccinat împotriva Covid, are un test negativ sau s-a vindecat după o infectare cu SARS-Cov-2. Va fi distribuit gratuit, în format digital sau pe hârtie și va include un cod QR care să asigure autenticitatea.

Documentul va cuprinde trei secțiuni distincte:

1.Dovada vaccinării – este menționat producătorul serului, data și locul inoculării, numărul de doze administrate;

2.Dovada unui test negativ – RT-PCR sau antigen;

3.Dovada conform căreia purtătorul s-a vindecat recent de Covid-19.

Vaccinurile acceptate sunt cele care au primit aprobare din partea Autorității Europene pentru Medicamente (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson), dar Comisia a specificat că rămâne la latitudinea fiecărui stat să decidă dacă primesc și cetățeni vaccinați cu seruri anti-Covid care provin de la alți producători.

Certificatul va fi valabil în toate țările europene.

 

Exit mobile version