Comisia Europeană negociază un stoc de Remdesivir. 92% din producția pe următoarele 3 luni, la SUA

Foto: Gilead Sciences

În prezent, Uniunea Europeană negociază cu laboratorul Gilead pentru a se asigura că statele membre au suficiente stocuri de Remdesivir, primul medicament care s-a dovedit a fi relativ eficient în tratarea Covid-19. Statele Unite au cumpărat aproape întreaga producție pentru următoarele trei luni.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei, care a refuzat să dea cifre, discuțiile sunt încă într-un stadiu incipient.

Guvernul american a anunțat luni că a achiziționat 92% din totalul producției de Remdesivir a laboratorului Gilead, din iulie până în septembrie, sau aproximativ 500.000 de tratamente din aproape 550.000 (fiecare tratament necesită 6.25 flacoane în medie).

Medicamentul a fost aprobat în Statele Unite la 1 mai, după studiile clinice care arată că scurtează cu patru zile timpul de recuperare a pacienților Covid-19 cu forme grave. Europa ar trebui să-l autorizeze în curând.

Anunțul de la Washington a ridicat îngrijorări cu privire la lipsa de medicamente în restul lumii, dar cel puțin două țări europene au declarat miercuri că ele nu sunt îngrijorate pentru populația lor.

Marea Britanie și Germania au stocuri suficiente

„Marea Britanie a folosit Remdesivir de ceva vreme, mai întâi în studiile clinice și acum ca parte a unui program de tratament cu acces timpuriu. Marea Britanie are o resursă suficientă de Remdesivir”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic.

În Germania, „guvernul a asigurat din timp stocuri de Remdesivir”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății. „În acest moment există suficiente rezerve”.

O versiune generică a moleculei disponibilă în mai multe țări

În plus, laboratorul Gilead a indicat că a acordat licențe gratuite pentru nouă producători de medicamente din India, Pakistan și Egipt. Aceste laboratoare generice vor avea dreptul să își distribuie versiunile de Remdesivir în 127 de țări, în principal în Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Centrală.

Într-un interviu acordat CBS pe 3 mai, șeful Gilead, Daniel O’Day, a declarat că Remdesivirul fabricat în SUA ar putea fi exportat.

Exit mobile version