Comisia Europeană acționează în instanță AstraZeneca pentru nerespectarea termenelor de livrare a dozelor de vaccin

Comisia Europeană a intentat un proces companiei AstraZeneca, pe care o acuză că a „eșuat total” în legătură cu respectarea obligațiilor contractuale de a livra dozele promise. „Privind AstraZeneca, Comisia Europeană a deschis un proces în instanță, procedură la care Irlanda s-a alăturat ca parte vătămată în această săptămână”, a transmis ministrul Sănătății din Irlanda. Plângerea privește nerespectarea termenelor de livrare pentru lunile aprilie, mai și iunie.

Compania anglo-suedeză s-a angajat să livreze 180 de milioane de doze în Europa, pentru al doilea trimestru al anului – suficient pentru a vaccina 90 de milioane de cetățeni.

Însă oficialii europeni acuză compania că și-a încălcat promisiunile în mod repetat.

Exit mobile version