Noua variantă a coronavirusului, denumită „Mu” și identificată pentru prima dată în Columbia în ianuarie, este acum predominantă în țară – și reprezintă sursa celui mai letal val al epidemiei de după primăvara trecută, declară autoritățile sanitare.
„Într-adevăr, Mu este varianta predominantă în Columbia și este responsabilă pentru al treilea val, din aprilie până în iunie 2021″, a declarat la postul de radio oficial al Institutului Național de Sănătate, Marcela Mercado. „(…) Aproximativ 60% dintre decesele pe care le-am secvențiat sunt provocate de această tulpină”, explică Marcela Mercado. Contaminările și decesele au atins un nivel record între aprilie și iunie 2021, cu până la 700 de decese pe zi și un sistem spitalicesc aflat în pragul colapsului.
„Evadare imună”
Varianta B.1.621, conform nomenclaturii științifice, a fost clasificată la sfârșitul lunii august drept „variantă de urmărit” de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). A apărut pentru prima dată pe coasta atlantică a Columbiei (nord), în ianuarie. Potrivit OMS, varianta are mutații care ar putea indica un risc de „evadare imună” (rezistență la vaccinuri) și sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mai bine caracteristicile sale. „A fost deja identificată în peste 43 de țări și a demonstrat o puternică contagiozitate”.
Columbia a trecut acum de cea mai critică fază a pandemiei, și încă sub 100 de decese și 2.000 de infectări noi pe zi. Îmbunătățirea se datorează campaniei de vaccinare, potrivit șefului Institutului Național de Sănătate – 29% din cei 50 de milioane de columbieni sunt acum vaccinați.
„Am putea avea un nou vârf în octombrie”, avertizează ea, „pentru că există încă persoane” potențial infectate, care ar putea „hrăni epidemia”. Variantele Delta, Alfa și Gamma circulă încă în țară. Din martie 2020, aproape 125.000 de decese cauzate de Covid au fost înregistrate în Columbia, din 4,9 milioane de infectați.
Sursa: Le Figaro