Centru de vaccinare din Beijing. Foto: AP
China a vaccinat până acum mai mult de 1 miliard de persoane cu ambele doze ale serului anti-Covid – mai mult de 70% din populație – și are o rată de vaccinare mai mare decât Statele Unite sau Europa. Insă nu are în plan să relaxeze restricțiile în vigoare, unele dintre cele mai dure din lume.
2,16 milioane de doze ale vaccinului anti-Covid au fost administrate în China până pe 15 septembrie, potrivit lui Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naționale de Sănătate. A reușit astfel să vaccineze complet 1,01 miliarde de cetățeni, la aproape 10 luni de când a dat autorizație de administrare vaccinului Sinopharm.
Alte șase seruri au primit de atunci aprobare și sunt administrate persoanelor de 12 ani și peste, scrie Bloomberg.
Campanie de vaccinare performantă
Ritmul campaniei de vaccinare inițiate de China o face să conducă în clasamentul marilor națiuni. Statele Unite și Japonia au reușit până acum să vaccineze complet puțin peste jumătate dintre cetățenii eligibili, iar state precum Germania sau Marea Britanie depășesc ușor 60%.
China a reușit o performanță impresionantă mai ales în marile orașe. 97% dintre cetățenii care locuiesc în capitala Beijing sunt complet vaccinați, iar administrația din Shanghai a reușit să ajungă până la 80%.