Laboratorul din Wuhan a achiziționat o cantitate mare de teste PCR în a doua jumătate a anului 2019, ceea ce indică faptul că SARS-Cov-2 se „răspândea virulent” cu multe luni înainte ca guvernul să raporteze primul caz la OMS, în decembrie 2019, potrivit unui nou raport.
Datele compilate de Internet 2.0, o companie australiană de securitate cibernetică, arată că guvernul chinez a cheltuit de două ori mai mult pentru achiziționarea testelor PCR – utilizate pentru detectarea anumitor virusuri – în 2019, comparativ cu anul precedent (4,1 milioane de lire sterline în 2018, față de 7,6 milioane de lire sterline în 2019).
Raportul constată, de asemenea, că totalul contractelor prin care s-au achiziționat echipamente PCR a crescut de la 89 în 2018 la 135 în 2019.
Creșterea „notabilă, semnificativă și anormală” a achizițiilor a fost legată, în principal, de patru instituții – Spitalul Armatei Aeriene de Eliberare a Poporului, Institutul de Virusologie Wuhan, Universitatea de Știință și Tehnologie din Wuhan și Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din provincia Hubei.
Robert Potter, director executiv și fondator al Internet 2.0, menționează că unele dintre datele privind achizițiile pot fi irelevante. „Dar, comasate, ne oferă o tendință care contestă narațiunea oficială conform căreia pandemia a început în decembrie”.
Studiu contestat
China a raportat primele cazuri pe 31 decembrie 2019, iar OMS a publicat primul său aviz pe 5 ianuarie 2020. Conform studiului realizat de Internet 2.0, creșterea cheltuielilor cu echipamente PCR a fost înregistrată încă din mai 2019.
Studiul a fost contestat de Ministerul de Externe al Chinei.
Alți experți medicali abordează cu precauție concluzia cercetării.
Dr. Amesh Adalja, un cercetător al Centrului Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății, spune că nu știe motivul specific din spatele creșterii achizițiilor din provincia Hubei la acel moment, dar că nu este surprinzător, deoarece testarea PCR a devenit „metodologia standard pentru detectarea agenților patogeni” chiar înainte de pandemie.
Sursa: The Independent