Cercetătorii spun că o imunizare colectivă de 10%- 20% ar duce la sfârșitul pandemiei

« Până când 60-70% din populație nu este imunizată, epidemia își va continua cursul », putem citi în publicații științifice și articole de presă de pe întreg mapamondul. De la începutul epidemiei aceasta cifra pare a fi un consens. Problema este că modelele folosite la stabilirea acestui prag se bazează pe o epidemie care seamănă cu gripa, unde am avea aceeași probabilitate de răspândire. Ceea ce se dovedește a fi foarte departe de ceea ce observăm în prezent. Folosind noi modele cercetătorii scad acest prag pentru imunizarea colectivă.

Imunizarea colectivă presupune existența unui sistem imunitar comun unei populații. La fel cum nu este necesar, la scară individuală, ca toate celulele noastre să fi întâlnit un agent patogen pentru a dezvolta anticorpi care să protejeze întregul nostru organism, același lucru este valabil pentru o populație: nu este necesar ca fiecare individ să întâlnească un microb pentru ca întregul grup să fie protejat.

Presupunând că o infectare are ca rezultat o formă de imunizare de durată (ceea ce rămâne de văzut), înseamnă că, pe măsură ce epidemia progresează, numărul de persoane imunizate crește. Atât de mult, încât devine din ce în ce mai dificil pentru o persoană infectată să intâlnească o persoană încă neimunizata, căreia să îi transmită virusul. În mod inevitabil, va veni un moment în care virusul, în cazul în care nu are și alte gazde decât specia umană, își va încheia viața, marcând astfel sfârșitul epidemiei.

Prin urmare, întrebarea este: care este procentul de indivizi imuni la care trebuie să ajugem ca să protejăm o întreagă populație. „Majoritatea modelelor utilizate pentru a estima acest prag au o vechime de peste cincizeci de ani și se bazează pe un individ comun. Dar știm astăzi că nu putem lua în considerare individul comun pentru acest tip de calcul, cu atât mai puțin atunci când există atât de multe diversități (eterogenități) într-o epidemie ”, subliniază Laurent Hébert-Dufresne, cercetător la laboratorul interdisciplinar al Vermont Complex Systems Center, din Statele Unite, și specialist în „epidemiologia în rețea”.

De fapt, eterogenitatea este, fără îndoială, cuvântul cheie al epidemiei actuale. Eterogenitate geografică (virusul este concentrat în anumite zone), dar și eterogeneitatea individuală (unii indivizi sunt mai susceptibili să fie infectați și să transmită virusul decât alții), cele două fiind, fără îndoială, legate. În China cercetările efectuate pe un eșantion de peste 1.500 de persoane arată că doar 8,9% dintre persoanele infectate sunt responsabile pentru 80% din cazurile de contaminare secundară. Modelizarea matematică recentă duce la aceleași ordine de mărime. Pe scurt, foarte puține persoane contribuie la răspândirea epidemiei. În plus, acești indivizi numiți « superspreaders »  („super-raspânditori”) nu infectează „orice” individ: ei contaminează în mod preferențial persoanele cu care au avut un contact apropiat și prelungit, de preferință într-un loc închis. Adesea, acestea sunt persoane care împart același apartament sau rezidenți ai aceleiași case de bătrâni. În afara perioadei de izolare pot include și muzicieni din același cor, participanți la aceeași clasă de fitness, credinciosi din același lăcaș de cult, colegi de muncă (abatoare, fabrici de pește etc.) , petrecăreți din același club de noapte etc. Astfel, epidemia progresează într-un mod sacadat și localizat, de la cluster la cluster.

Cu toate acestea, modelele nu țin cont de acest mod de propagare neomogen. Se bazează pe o contagiozitate medie a virusului, faimoasa R₀ (numită și rata de reproducere de bază), care reprezintă numărul de indivizi pe care o persoană infectată îi contaminează în medie. Chiar și modelele mai sofisticate care stratifică populația pe categorii de vârstă, de exemplu, presupun încă o răspândire omogenă a virusului în fiecare categorie. „Una dintre ipotezele lor de bază este că probabilitatea de a fi contaminat este aceeași cu probabilitatea de a infecta alte persoane, ceea ce nu corespunde realității”, comentează Antoine Flahaut, epidemiolog, director al Institutului de Sănătate Universitatea din Geneva.

„În situatii urgență, adesea facem cum e cel mai simplu, pentru a fi rapid și util. Cea mai simplă modalitate este să consideri contagiozitatea omogenă, explică Gabriela Gomes, matematician la Școala de Medicină Tropicală din Liverpool. Dar cu cât epidemia durează mai mult, cu atât avem mai mult timp pentru a ne perfecționa calculele și a încorpora diferitele surse de eterogenitate în modelele noastre. » Procedând astfel, acest expert în modele epidemiologice și colegii ei au determinat un prag de imunitate colectivă între 10 și 20%. Aceasta este de până la șase ori mai mică decât cifra acceptată în mod obișnuit de 65%.

Logica este următoarea: în mod natural, virusul va lovi mai întâi persoanele cu cel mai mare risc de a fi infectate. De îndată ce aceste persoane devin imune, virusul își pierde căile de răspândire și epidemia începe să scadă. De fapt, majoritatea cazurilor secundare nu vor transmite virusul la fel de eficient sau chiar nu îl vor transmite deloc. Totul se întâmplă ca și cum virusul îți epuizează principalele gloanțe la începutul epidemiei. Iar majoritatea scânteilor produse în timpul primelor focare nu reușesc să aprindă alte incendii.

„Studiul nostru nu concluzionează că izolarea este inutilă”

În acest context este mai puțin important să știm ce procent din populație va fi infectată înainte de a ajunge la imunitate colectivă, cât să înțelegem care sunt modalitățile de răspândire cele mai importante. În acest moment există încă o incapacitate de a le identifica. Căile de transimtere pot reprezentate de anumite persoane care sunt prin natura lor niște „super-răspânditori”? Un studiu a arătat că unii oameni emiteau mai multe picături decât alții când vorbeau, făcându-i mai susceptibili să-i infecteze pe cei din jurul lor.

Numeroase publicații dezvăluie, de asemenea, că durata contagiozității nu este aceeași la toți pacienții.

Un alt studiu sugerează că unii indivizi deja expuși la alte coronavirusuri ar fi parțial imunizați împotriva SARS-Cov-2, spre deosebire de cei care nu ar fi întâlnit niciodată alți agenți patogeni din această familie de virusuri. O altă ipoteză: această variabilitate individuală ar depinde de tulpina virusului, anumite mutații putând duce la o replicare mai mare a virusului în interiorul tractului respirator.

„Rezultatul modelelor noastre este condiționat de distanțarea fizică”, recunoaște Caetano Souto-Maior, coautor cu Gabriela Gomes al studiului care anunță un prag colectiv de imunizare la 10%. În acest sens, „studiul nostru nu spune că izolarea este inutilă”, insistă acest cercetător de la Institutul Național de Sănătate din Bethesda, statul Maryland răspunzând controversei care a urmat publicării articolului lor, unii văzând în el confirmarea abordării de a lăsa virusul să-și facă treaba și de a paria totul pe imunizarea colectivă.

În plus, acest prag de imunizare colectivă corespunde momentului în care epidemia încetinește. „Fără măsuri preventive, lanțurile de transmisie continuă ceva vreme, iar procentul final al populației care va fi infectată depășește acest prag”, spune Gabriela Gomes.