Cercetătorii de la MIT dezvoltă un nou test Covid. Tușești spre telefon și afli dacă ești infectat
Oamenii de știință de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au declarat că inteligența artificială (AI) poate detecta modificări insesizabile ale sunetelor care apar atunci când virusul provoacă tulburări musculare temporare. Studiile efectuate pe 4.000 de persoane au constatat că măsurătorile „biomarkerilor vocali” ar putea atinge rate de precizie de 98,5% la cei cu simptome și de 100% la cei fără.
Adulților care au făcut un test Covid în ultimele 72 de ore li se cere să trimită codul de bare pe care l-au primit de la NHS (serviciul public de sănătate din Marea Britanie).
Folosind un telefon mobil, tabletă sau computer, își înregistrează respirația, se forțează să tușească și apoi citesc o propoziție.
Oamenii de știință speră că metoda ar putea deveni o modalitate mult mai ușoară și mai rapidă de identificare a cazurilor, dacă ar fi adoptată pe scară largă.
Anul trecut, Marea Britanie a atribuit două contracte conglomeratului de tehnologie Fujitsu (Japonia) pentru a explora potențiala utilitate a datelor obținute prin testarea vocii și tusei.
Test cu ajutorul aplicației de smartphone
Studiile efectuate Marea Britanie sunt deschise celor cu vârsta peste 18 ani care au efectuat un test PCR sau antigen în ultimele 72 de ore, precum și unora dintre cei înrolați în alte cercetări.
Studiul, care implică Joint Biosecurity Center, Institutul Alan Turing și Royal Statistical Society, va continua probabil până la sfârșitul anului.
Oamenii de știință din SUA lucrează în prezent la dezvoltarea unei aplicații la care utilizatorii se pot conecta zilnic – vor tuși în telefon și vor obține instantaneu un diagnostic privind posibila infectare.
Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate și Asistență Socială a declarat: „Marea Britanie este în fruntea cercetării inovatoare care ar putea extinde descifrarea epidemiei Covid-19 și suntem extrem de recunoscători miilor de voluntari care participă la teste și studii.
„Joint Biosecurity Center lucrează cu Institutul Alan Turing și Royal Statistical Society pentru a cerceta utilizarea algoritmilor de detectare a Covid-19 pe baza biomarkerilor vocali disponibili în înregistrările audio furnizate de voluntari.”
Sursa: The Telegraph
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook