Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. Papa Francisc apreciază postarea unui model de pe Instagram
Papa Francisc are cont de Instagram și este activ pe rețeaua de socializare. Am crezut până acum că se orientează spre conținutul religios, dar a picat și el în capcana frumosului și a apreciat o fotografie din afara sferei bisericești.
Natalia Garibotto, model pe Instagram, a observat că profilul Papei, @franciscus, a dat like unei imagini în care ea apare îmbrăcată într-o costumație de școlăriță, cam sumar, ce-i drept. Papa și-a retras aprecierile după ce vestea a început să circule pe rețelele sociale.
Nu putem ști dacă Papa a fost cel care a dat like sau este vorba despre un membru al echipei lui de comunicare, dar știm cu siguranță că speranțele Nataliei au crescut. Ea nu a primit încă niciun mesaj privat de la șeful Vaticanului, dar acum are o certitudine, pe care a împărtășit-o pe Twitter: „Cel puțin știu că voi ajunge în Rai”.
Barstool Sports a obținut o reacție din partea fetei, care a primit alinare: „Poate că mama mea urăște pozele în care îmi arăt fundul, dar Papa le apreciază”.
Papa Francisc este recunoscut ca fiind progresist, în comparație cu predecesorii săi, și este primul Suveran Pontif care a susținut în mod deschis comunitatea LGBT.
Dacă vrei să vezi ce vede Papa de la Roma, aruncă un ochi mai jos.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook