300.000 de români sunt diagnosticaţi oficial cu demenţă.
Boala care afectează creierul ar putea fi tratată cu ajutorul muzicii, coloratului sau prin intermediul puzzle-urilor
În prezent, nu există tratament care să vindece demenţa. Boala este ţinută sub control cu ajutorul unor medicamente puternice, prescrise de psihiatri.
„Eşti dement?” De câte ori ai folosit expresia asta? Poate îţi pare o glumă, dar sunt peste 300.000 de mii de bolnavi diagnosticaţi în România, arată statisticile Ministerului Sănătăţii, de la finalul anului trecut. Şi vestea proastă e că oamenii de ştiinţă spun că numărul celor care vor suferi de demenţă va creşte în viitor.
Bine, bine, dar ce este demenţa?
Demeţa este o boală a creierului, care iniţial se manifestă prin pierderi de memorie, dar ulterior afectează şi alte părţi ale creierului ce duc la dificultăţi în îndeplinirea activităţilor de zi cu zi, dificultăţi de comunicare, schimbări de dispoziţie şi nu numai. Pe termen lung, boala poate degenera. Nu te speria! Dacă ai uitat de doua ori la rând unde îţi sunt cheile, nu trebuie să-ţi pui singur diagnosticul! Cel mai probabil, eşti prea stresat să îţi aduci aminte unde le-ai pus!
Şi… ce e de făcut?
În prezent, nu există un tratament care să te vindece de această boală. Există doar pastile care îţi imbunătăţesc starea. Dar, medicii încearcă ceva nou!
„MEMORI Corps: Activity-based Comanion Care for dementia” este numele programului experimental prin care 80 de voluntari se ocupă de 240 de pacienţi diagnosticaţi cu demenţă, împreună cu însoţitorii lor legali. Programul face parte dintr-un val de tratamente antidrog pentru simptomele demenţei, care includ, printre altele, terapia prin muzică, exerciţiile fizice şi fotografiile pentru a reactiva amintirile pacienţilor. Astfel, numărul medicamentelor cu efecte secundare periculoase ar putea fi diminuat, spune Lon Schneider, profesor de psihiatrie, neurologie şi gerontologie, pentru The Telegraph.
Ce o să se schimbe:
Practic, prin intermediul terapiilor enumerate mai sus, medicii speră să obţină o îmbunătăţire a simptomelor, adică o reactivare permanentă a memoriei pierdute şi, astfel, să reducă pastilele folosite în tratamentul obişnuit.
De această dată, medicii nu urmăresc doar efectele asupra pacienţilor, ci şi asupra voluntarilor, pentru a vedea dacă implicarea lor îi ajută să îşi dezvolte cunoştiințele, să fie mai implicaţi social sau să îşi îmbunătăţească forma fizică. Mai mult, prezenţa voluntarilor uşurează şi viaţa îngrijitorilor permanenţi care, de cele mai multe ori, nu mai au timp pentru propria persoană, deoarece pacienţii au nevoie de îngrijire permanentă, spune Helen C. Kales, de la Catedra de Psihiatrie şi Ştiinţele Comportamentale, de la Universitatea din California.
Aşadar, dacă te confrunţi cu o astfel de problemă, sau ai pe cineva diagnosticat, nu îţi pierde speranţa. Medicina avansează!
Autor: Lucsandra Săndulescu