Varianta Delta nu cauzează cazuri mai severe de Covid-19 la copii și adolescenți, în comparație cu alte variante, potrivit primelor date publicate de autoritățile sanitare din SUA. Îngrijorările cu privire la consecințele variantei Delta la cei mai tineri au crescut in ultimele câteva săptămâni, dupa ce un număr tot mai mare de copii au fost spitalizați.
10% din populație și 14 state studiate
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), cea mai importantă agenție federală de sănătate publică din SUA, a studiat datele pacienților spitalizați cu Covid-19 in 99 de regiuni din 14 state, acoperind aproximativ 10% din populația americană.
Agenția a comparat perioada de la începutul lunii martie până la mijlocul lunii iunie cu cea de la mijlocul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie, când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite. Între aceste două perioade, rata spitalizării în rândul copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani a crescut de cinci ori.
Dar „proporția copiilor și adolescenților spitalizați pentru boli grave”, de exemplu, cu admitere la terapie intensivă, „era similară înainte și în perioada în care Delta era dominantă”.
În detaliu, din cei 3.116 de copii și adolescenți spitalizați în trei luni și jumătate înainte de Delta, aproximativ 26% au fost internați la terapie intensivă, 6% au fost plasați pe un ventilator și mai puțin de 1% au murit. După Delta, din 164 de spitalizări înregistrate într-o lună și jumătate, aproximativ 23% au avut nevoie de terapie intensivă, 10% au fost plasati pe un ventilator și mai puțin de 2% au murit. Prin urmare, diferențele dintre cele două perioade nu sunt semnificative statistic.
Mai mult, lucrarea arată că vaccinurile încă protejează bine adolescenții împotriva tulpinii Delta: ratele de spitalizare au fost de aproximativ zece ori mai mari pentru adolescenții care nu au fost vaccinați decât pentru cei care au fost vaccinați în perioada de predominanta a variantei Delta.
„Fără creșterea severității”
În Statele Unite, adolescenții pot primi dozele vaccinului Pfizer de la vârsta de 12 ani. CDC observă, totuși, că numărul copiilor cu cazuri severe de boală a fost mic între mijlocul lunii iunie și sfârșitul lunii iulie, limitând relevanța comparațiilor făcute. Aceștia subliniază că datele vor trebui să fie în continuare monitorizate îndeaproape în viitor.
Sursa: Le Figaro