România a intrat pe 16 martie în stare de urgenţă, în contextul epidemiei de coronavirus. Se poate institui pentru 30 de zile, astfel că ziua oficială în care se încheie starea extraordinară este 15 aprilie. Cu toate acestea, starea de urgenţă se poate prelungi succesiv, cu câte 30 de zile de fiecare dată.
În funcție de cum evoluează situația, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi sau întrerupe starea de urgentă în orice moment.
Pe durata stării de urgență, este restrâns exercițiul unor drepturi, însă măsurile se aplică gradual, în funcţie de desfăşurarea situaţiei.
Potrivit decretului, în momentul de față, în România sunt limitate următoarele drepturi:
1. libera circulaţie
2. dreptul la viaţă intimă, familială şi privată
3. inviolabilitatea domiciliului
4. dreptul la învăţătură
5. libertatea întrunirilor
6. dreptul de proprietate privată
7. dreptul la grevă
8. libertatea economică.