Licitația pentru sute de obiecte de recuzită folosite în filme celebre (Indiana Jones, Star Wars, Alien, Rocky, etc.), va avea loc la Los Angeles și va fi transmisă online pe 26 și 27 august.
Vor fi scoase la licitație casca lui Tom Cruise din Top Gun, sabia luminoasă a lui Obi-Wan Kenobi, mănușile de box ale lui Rocky și nava spațială din Alien, care are un preț estimat la jumătate de milion de dolari.
Licitația, care reunește sute de obiecte și accesorii utilizate de legendele de la Hollywood în cele mai cunoscute filme ale lor, precum Harrison Ford în Indiana Jones sau Clint Eastwood în Outlaw Josey Wales, va fi difuzată online pe 26 și 27 august.
Obiecte de cult
Una dintre vedetele licitației: macheta de peste trei metri lungime reprezentând Nostromo, faimoasa navă spațială intergalactică în care are loc intriga din Alien, thrillerul lui Ridley Scott. Se estimează un pret între 300.000 și 500.000 de dolari.
„Ceea ce caută colecționarii sunt lucruri din filmele cu care au crescut, filmele pe care le adoră”, a spus Brandon Alinger, unul dintre managerii de la Prop Store din Los Angeles.
Alte piese rare: un costum complet al lui Darth Vader – unul dintre cele cinci folosite pentru promovarea primului film Star Wars „- și săbiile luminoase pe care Ewan McGregor le-a folosit în Attack of the Clones.
Casca de pilot autentică folosită de Tom Cruise în Top Gun este estimată la aproximativ 70.000 de dolari. Este personalizată cu numele personajului interpretat de Tom Cruise, Maverick, în timp ce mănușile de box purtate de Sylvester Stallone în celebrul său film poartă inscripția Rocky.
Fanii Indiana Jones vor putea încerca să achiziționeze medalionul de bronz cu efigia Ra folosită de Harrison Ford în The Adventurers of the Lost. Iar acest accesoriu, esențial pentru scenariul lui Steven Spielberg, este estimat la 150.000 de dolari.