Când restartăm lumea? Experţii în sănătate sunt pesimişti

de Alexandru Anghel

Zeke Emanuel, bioeticist şi director al Healthcare Transformation Institute al Universităţii din Pennsylvania e de părere că nu vom fi în siguranţă să participăm la evenimente mari, precum conferinţe, evenimente sportive şi concerte live, până în toamna anului viitor, cel mai devreme.

New York Times a strâns săptămâna trecută un grup de experţi pentru a discuta pe tema vieţii după pandemia de COVID-19, unde Emanuel a spus că restartarea economiei trebuie făcută în etape şi că evenimentele mari, care implică adunări de oameni, vor fi ultimele care vor reveni în vieţile noastre.

Se vor întoarce la muncă întâi cei care nu sunt în grupele de risc, dar şi aceştia vor lucra cât mai departe unii de alţii. Afacerile în care e posibilă păstrarea distanţei de siguranţă sunt primele care repornesc. Cei care reprogramează adunări mari de oameni pentru vara sau toamna acestui an sunt inconştienţi, acest timp de activităţi nu se vor putea desfăşura în condiţii de siguranţă până ce nu va apărea un vaccin pe piaţă, iar asta poate dura între 12 şi 18 luni.

Nu toate sectoarele pot rezista însă închise atât, e părerea unanimă a experţilor, atât a celor din sănătate cât şi din economie. Aşa că fiecare ţară va avea în final de ales, între morţii de foame şi morţii de coronavirus.

Exit mobile version