„Cancel culture”| Modelarea psihicului tinerilor și inhibarea gândirii critice?

Pentru a propune o nouă societate, regimurile totalitare au avut întotdeauna ambiția specială de a-și impune ideologia tinerilor. Corpurile și mințile copiilor, trebuie să fie modelate de programele școlare ale regimului și de propaganda culturală de masă. Obiectivul modelării încă de la o vârstă fragedă se găsește, așadar, atât în ​​Hitlerjugend (Tineretul Hitler), cât și în Komsomol (tineretul comunist al Uniunii Sovietice), precum și în toate variantele lor.

Când ideologia este preocupată de tineri

Și astăzi ? Un nou totalitarism nu face excepție de la regula solicitării tinerilor în scopuri ideologice. Este autoproclamatul progresism liberal, cel al Imperiului binelui profețit de Philippe Muray. Un obiectiv imperialist de a impune Binele împotriva Răului: „Tot ceea ce este cu siguranță corect împotriva a tot ce este pentru totdeauna greșit”. Acest totalitarism este purtat de cei « Woke » (cei treziți). Deoarece se consideră singurii care sunt conștienți de discriminările referitoare la origini, genuri și presupușii dominați, ei cred că au dreptul să impună un singur adevăr, adevărul lor. Uitând lecția alterității ca mijloc de a se pune în locul celuilalt și astfel să-l înțeleagă, preferă paradoxal, în numele alterității ca sursă de confruntare, să-l alunge pe celălalt, dacă acesta are nefericita idee să gândească altfel decât ei, deci nu „atât de bine cum ar trebui”.

Arma acestui totalitarism modern, să spunem mai degrabă contemporan, este de a « anula » tot ceea ce nu se conformează ideologiei sale prin practica a ceea ce este numit în ultimii ani « cancel culture » și pe care Philippe Muray o descrisese deja în 1991 ca „linșajul„ care „ia acum înfățisări progresiste”. Considerasem greșit că un « 1984 » de Orwell a fost evitat, dar, după cum spunea chiar el, „Toată lumea este fericită că l-a văzut pe Big Brother de-a lungul anilor secolului al XX-lea prăbușindu-se sub o mulțime de măști. În realitate, în enorm, în sângeros. Dar dacă s-ar fi schimbat și el? Dacă Big Brother ar fi devenit simpatic, prietenos?”

Deci, ce ștergem în actuala Oceania pentru a modela bine copiii și a le reduce la tăcere gândirea critică?

În primul rând, trebuie protejați de operele culturale din trecut. Disney adaugă astfel avertismente peste avertismente: „Acest program include descrieri negative și / sau maltratarea anumitor popoare sau culturi”. Acest lucru privește, de exemplu, indienii din „Peter Pan”, pisicile siameze – și, prin urmare, asiatice – în „Aristocats” și „Frumoasa si Bestia” și chiar corbii din „Dumbo”, care sunt rasializați – cum spun cei « woke » – și, prin urmare, reprezintă un stereotip afro-american. Șase albume ale câștigătorului Premiului Pulitzer și ale popularului autor american pentru copii, Dr. Seuss, au fost scoase de la vânzare deoarece erau privite ca având prejudecăți rasiale.

Pentru operele actuale, frica de campaniile de denigrare și împărtășirea ideologiei dominante de către cei cu bani pentru a produce conținut – adică giganți de internet precum Amazon, Netflix etc. – permite ca autocenzura să fie foarte eficientă. Așa că, uneori, încearca să mearga și mai departe, la fel ca New York Times, micul telegrafist al « Imperiului Binelui », care se întreabă dacă nu ar trebui să-l eliminăm pe Chase, micul câine polițist din seria de desene animate pentru copii „Paw Patrol”, pentru că „a face cunoscută brutalitatea poliției înseamnă și a alunga arhetipul polițistului bun care domnește la televizor”.

J.K. Rowling, acuzată de „transfobie”

Copiii trebuie protejați nu de opere, ci de autorii lor „rău intenționați”. Creatoarea romanelor Harry Potter, J.K. Rowling, este astfel un transfob hidos care trebuie boicotat pentru că a îndrăznit să afirme că o femeie este o persoană care are menstruație!

În cele din urmă, trebuie, desigur, să ștergem diferențele dintre bărbați și femei. Ceea ce ar putea fi un obiectiv lăudabil în ceea ce privește diferențele sociale și economice s-a transformat, din păcate, într-un război violent de preocupări banale. În loc să protejeze femeile de separatism în suburbii, gândirea bună a cartierelor bogate este mulțumită că jucăria „Mr. Potato” nu mai este „de gen”.

Așa-numitul și autoproclamatul progresism vrea să modeleze tineretul pentru a-și perpetua ideologia. Lupta dusă de mult timp în Statele Unite pare deja pierdută peste Atlantic. Este posibil să nu fie cazul în Franta, unde problema este dezbătută înainte ca  modificările să devină ireversibile. În „Cordicopolis”, oraș al monopolului inimii, Philippe Muray și-a amintit că francezii erau, din fericire, „elevii răi”.

La treizeci de ani de la pamfletul său, este o dorință sau o speranță să luptăm împotriva acestui Imperiu al Binelui care dorește atât de mult răul copiilor noștri?

Sursa: Caseur