Potrivit unui studiu realizat de TomTom, Capitala este pe locul 4 în Europa și pe locul 14 în lume într-un top al celor mai aglomerate orașe din punct de vedere al circulației cu mașina.
Potrivit studiului cea mai lejeră zi din 2019 a fost duminică, 28 aprilie, iar cea mai aglomerată a fost joi, 21 noiembrie. Calculele realizate de companie arată că la orele de vârf de dimineață un șofer bucureștean stă în trafic, în medie, 28 de minute în plus la un drum care ar trebui să dureze 30 de minute. La orele de vârf de seara, timpul petrecut în plus în trafic este de 31 de minute.
Indicele de congestie din trafic calculat pentru București a crescut cu patru procente, până la 52%, chiar dacă orașul a coborât un loc în topul european și trei în topul mondial. În topul european, capitala României se află după Moscova, Istanbul și Kiev, pe următoarele locuri fiind Sankt Petersburg, Dublin, Odesa, Lodz, Cracovia și Novosibirsk. Pe primele 10 locuri din lume se află Bengaluru (India), Manila (Filipine), Bogota (Columbia), Mumbai, Pune (India), Moscova (Rusia), Lima (Peru), New Delhi (India), Istanbul (Turcia) și Jakarta (Indonezia).
Foto Publimedia