Prima grădină publică a capitalei e sufocată acum de mizerie. Parcul Cișmigiu este plin de gunoaie, mobilier urban vandalizat, spații verzi neîngrijite. Ce reprezenta la un moment dat un loc select de promenadă a ajuns acum un spațiu evitat de bucureșteni.
Joi, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, l-a demis pe directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement și a preluat conducerea interimară. Însă declară că, pentru moment, nu există suficiente fonduri pentru parcuri. Promite, în schimb, că ele vor arăta altfel peste doi ani. Din 2018, însă, nu s-a schimbat nimic.
Cum a luat naștere parcul Cișmigiu
„Pe locul unde se află astăzi minunata grădină a Cișmigiului se răsfăța, în lumina lâncedă a soarelui, o baltă infectă, formată din revărsarea Dâmboviței, resfirată în șuvițe șerpuitoare (…) Lupii, vulpile, dihorii, bâtlanii, lișițele, erau singurele vietăți care spărgeau liniștea și pustiul. Sălbăticiunea locului îmbia boerimea să se abată cu butcile, în zilele călduroase de vară, sau în nopțile când lumina albă a lunei poleia potecile, iar prin stufișuri privighetorile ridicau imnuri pentru vecinicia dragostei și a frumuseței vieții. – Realitatea ilustrată, 1932.
De unde-i vine numele?
În secolul al 18-lea, când apa Dâmboviței devenise mult prea murdară, din cauza mizeriilor deversate de locuitori, au apărut în oraș cișmelele. Ele nu erau lăsate nesupravegheate, ci sub atenta privire a unor paznici, numiți cișmigii.
Pentru întreținerea șanțurilor de scurgere a apei, săpate de pușcăriași pe marginea drumurilor podite cu bârne de lemn, a fost înființat un corp al „podarilor”, aflat sub conducerea Marelui Cișmigiu.
El locuia lângă balta lui Dura-Neguțătorul, astăzi lacul din parc, cu insula Monte Carlo. Denumirea acestui funcționar a fost păstrată până astăzi de parcul atât de cunoscut, considerat în perioada antebelică unul dintre locurile occidentale și civilizate ale capitalei.
Nu prea se mai știe astăzi că în parc exista și o mică „stațiune balneară”, un pavilion cu ape minerale, unde puteai cumpăra, cu bani destul de serioși, „apă clocită de Căciulata”: „…la mese sau plimbându-se cu paharul în mână, vilegiaturiștii sorb apele făcătoare de minuni, regretând numai că ele se scumpesc, în Cișmigiu, de la an la an, deși țara e așa de bogată în ape minerale.” Pe lângă apa sulfuroasă de Căciulata, mai puteai găsi ape minerale de la Borsec, Olănești și Slănic.
