Bucureștenii nu vor să fie desființate gardurile separatoare pentru tramvaie
Vatmanii și călătorii din București îi cer premierului Ludovic Orban să nu desființeze gardurile care delimitează linia tramvaielor de banda de circulație a mașinilor, aceștia fiind de părere că după montarea lor s-au eliberat liniile de tramvai și călătoria durează mai puțin.
Bucureștenii spun că gardurile care delimitează linia tramvaielor de banda de circulație de a mașinilor sunt binevenite, iar premierul Ludovic Orban nu ar trebui să spună că va cere desființarea lor.
Premierul Ludovic Orban a criticat gardurile care delimitează linia tramvaielor de banda de circulație a mașinilor, explicând că ele nu fac altceva decât să încurce și mai mult traficul din Capitală. Orban a spus că aceste garduri trebuie scoase.
Primarul Gabriela Firea l-a ironizat pe Ludovic Orban că se „dă specialist în garduri și șanțuri” și a spus că aceste construcții care delimitează linia de tramvai de banda de circulație vor fi păstrate, deoarece călătorii sunt mulțumiți.
Specialiștii în mobilitate urbană sunt de părere că Primăria ar trebui să ia mai multe astfel de măsuri pentru ca toți cei care folosesc transportul public să călătorească mai bine. În Bucureşti sunt în prezent patru linii care au garduri ce delimitează calea de rulare de străzi. Cea mai veche dintre ele este cea a tramvaiului 41, denumită şi „Metroul uşor”.
Foto Facebook
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook