Vaccinul Covid-19 este administrat în prezent celor mai vulnerabile persoane din Statele Unite. Dar unii, într-o sănătate perfectă, speră să treacă în fața celor care au nevoie și oferă sume mari de bani pentru a fi vaccinați.
„Primim sute de apeluri în fiecare zi”, spune dr. Ehsan Ali, care conduce Beverly Hills Concierge Doctor. Ariana Grande și Justin Bieber se numără printre persoanele care plătesc între 2.000 și 10.000 de dolari pe an pentru îngrijire personalizată. „Este pentru prima dată când nu am reușit să obțin ceva pentru pacienții mei”.
California are un ordin strict de vaccinare. Cei care se vaccinează primii sunt lucrătorii din domeniul sănătății și rezidenții caselor de îngrijire medicală. Urmează lucrătorii esențiali și persoanele cu boli cronice. În cele din urmă, vor fi vaccinați restul cetățenilor.
Dar cei cu putere și bani cred că au dreptul să nu respecte regulile. Dr. Jeff Toll, de la Centrul Medical Cedars-Sinai, unul dintre primele spitale care a primit vaccinul, a declarat pentru Los Angeles Times că a primit multe cereri: „Dacă voi dona 25.000 de dolari pentru spital, aș putea ajunge în fruntea listei?”. Doctorul a răspuns negativ.
Oameni dispuși să plătească zeci de mii de dolari pentru a se vaccina
„Sunt dispuși să plătească zeci de mii de dolari”, spune el. Deși cei bogați plătesc sume enorme pentru a primi cea mai bună îngrijire, medicii sunt guvernați de Jurământul lui Hipocrate. Ei au responsabilitatea de a oferi îngrijire celor care au cea mai mare nevoie, precizează medicul.
Agențiile de supraveghere au avertizat deja că lipsa unui număr mare de doze de vaccin ar putea determina comercializarea acestuia pe piața neagră, la prețuri astronomice.
Oamenii bogați sunt avantajați oricum
Oamenii bogați vor fi oricum vaccinați cu prioritate, în SUA. Ei sunt abonați la servicii medicale de lux care le permit accesul la tratament de primă clasă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pe tot parcursul anului. Inclusiv vaccinuri. Clinicile au achiziționat deja congelatoare de temperatură foarte scăzută pentru a păstra vaccinul Pfizer.
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, a avertizat: „Cei care cred că pot trece în față pentru că au resursele sau legăturile necesare pentru a face acest lucru… Vom urmări acest lucru foarte, foarte atent”.
Sursa: 7sur7