Black Lives Matter: O biserică britanică plasează o pictură cu Iisus negru deasupra altarului
În sprijinul mișcării anti-rasiste, Catedrala din St. Albans, aflată la câtiva km de Londra, a expus un tablou reprezentând Cina cea de Taină în care Iisus e negru.
Catedrala St. Albans din Hertfordshire, nordul Londrei, a decis să aducă un tribut special comunității de culoare, relatează Daily Mail. În loc de un triptic reprezentând Nașterea Domnului, responsabilii catedralei au decis să expună o pictură a Cinei cea de Taină în mijlocul căreia se află un Iisus de culoare.
„Biserica nu este într-o poziție puternică pentru a propovădui dreptatea rasială”
Acest tablou, creat în 2009 de Lorna May Wadsworth și inspirat de celebra Cina a lui Leonardo da Vinci, a fost pictat folosind un model născut în Jamaica. Până în octombrie pictura va acoperi un triptic al unei scene a Nativității, înfățișându-o pe Fecioara Maria și pe pruncul Iisus.
„Black lives matters, motiv pentru care am transformat altarul celor persecutați într-un spațiu pentru meditație și rugăciune cu ajutorul picturii Lornei”, a declarat Jeffrey John, reprezentantul catedralei, pentru Daily Mail. „Biserica nu se află în poziția de forță pentru a predica altora dreptatea, rasială sau de alt fel”, a spus el.
„Experții sunt de acord că probabil Iisus ar fi avut trăsături din Orientul Mijlociu, dar timp de secole, pictorii europeni l-au pictat în mod tradițional pe Hristos după chipul lor”, a spus artista, explicând că pictura a fost destinată să pună la îndoială „Mitul occidental care a spus că Iisus ar avea părul și ochii de culoare deschisă.”.
Săptămâna trecută, arhiepiscopul Canterbury, șeful Bisericii Anglicane, s-a poziționat în favoarea unei schimbări asupra portretizării lui Hristos ca om alb. Potrivit conducătorului Bisericii Angliei, „Isus [este] reprezentat în atâtea feluri câte culturi, limbi sau înțelegeri există”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook