Bill Gates este revoltat: „Americanii nu se vaccinează din cauza teoriilor conspiraționiste care mă implică”

De la începutul pandemiei, miliardarul Bill Gates a fost ținta teoriilor conspiraționiste bizare legate de Covid. Zvonurile și elementele de dezinformare îi împiedică pe mulți americani să se vaccineze împotriva Covid și întârzie sfârșitul pandemiei, spune Gates. Într-o postare pe blogul personal, Gates spune că „teoriile conspirației care, din păcate, mă implică” au un impact major asupra respingerii vaccinului anti-Covid în Statele Unite, adăugând că se aștepta ca ratele de vaccinare să fie mult mai mari. Până în prezent, 61% din populația Statelor Unite este complet vaccinată împotriva Covid, conform datelor publicate de Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC).

Cel puțin 83 de țări sau teritorii au rate mai mari de vaccinare, potrivit Our World in Data.

„Face parte dintr-o tendință de neîncredere în instituții și este una dintre problemele de care mă îngrijorează cel mai mult pentru 2022”, spune Gates.

Un sondaj publicat în noiembrie de Kaiser Family Foundation arată cât de răspândită este dezinformarea despre vaccin: 78% dintre adulții din SUA fie cred în cel puțin o informație greșită despre boala Covid sau vaccinuri, fie nu sunt siguri dacă informația greșită este adevărată sau falsă.

Mituri legate de Covid sau vaccinare

Printre cei chestionați, cele mai comune mituri legate de Covid au inclus „guvernul exagerează numărul de decese cauzate de Covid” și „femeile însărcinate nu ar trebui să se vaccineze”. Ambele mituri sunt false: experții spun că CDC ar putea doar să subestimeze decesele Covid și nu există dovezi solide din punct de vedere științific care să valideze ipoteza potrivit căreia vaccinurile anti-Covid pot cauza probleme de fertilitate. Potrivit CDC, vaccinurile sunt perfect sigure pentru femeile însărcinate, care alăptează sau intenționează să rămână însărcinate.

Din păcate, milioane de americani ezită sau nu doresc să se vaccineze împotriva Covid –  și nu există o soluție simplă pentru a combate dezinformarea.

Sugestia lui Gates: Guvernul ar trebui să aibă reguli mai clare cu privire la rețelele sociale, pentru a împiedica oamenii să distribuie falsuri, în special informații care dăunează sănătății oamenilor.

„Un videoclip care susține în mod fals că vaccinul împotriva Covid-19 te face infertil nu ar trebui lăsat să se răspândească pe scară largă, sub pretextul că reprezintă o știre”, crede Gates.

Sursa: CNBC

Exit mobile version