Întrebat de realizatorul emisiunii Late Night Show, Seth Meyers, dacă simte că obligația de a purta mască este politizată, Bill Gates și-a exprimat dezacordul cu privire la reticența americanilor de a se proteja în acest fel. „Nu cred că este un mare neajuns. Adică, le cerem oamenilor să poarte pantaloni. De ce să fie o decizie politizată?”.
Fondatorul Microsoft consideră că, deși „pandemia se apropie de final, fiecare deces reprezintă o tragedie”.
Meyers a replicat că nu poartă pantaloni în timp ce vorbesc, iar Gates l-a sfătuit, glumind, să nu iasă pe stradă. „Ai putea infecta pe cineva”.
Gates l-a acuzat pe fostul președinte american Donald Trump pentru „proasta gestionare a crizei Covid”, dar a recunoscut că a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea vaccinurilor, prin implementarea programului Operation Warp Speed.
Miliardarul s-a implicat în procesul de dezvoltare a tratamentelor și vaccinurilor anti-Covid, iar fundația sa a contribuit cu 1,75 miliarde de dolari. „Acum observăm că suntem la final. Vaccinurile sunt miraculoase. Slavă Domnului că sectorul privat, cu sprijinul banilor guvernamentali, a reușit să ajungă la un asemenea deznodământ”.