Bill Gates a crezut că prietenia cu pedofilul Jeffrey Epstein îi va deschide calea către Premiul Nobel
Întâlnire din 2011, la reședința lui Epstein din Manhattan, la care mai participau (de la stânga la dreapta) James Staley, CEO JPMorgan, Lawrence Summers, Secretarul Trezoreriei și Boris Nikolic, consilier științific al Bill&Melinda Foundation
Fondatorul Microsoft a ignorat infracțiunile de natură sexuală pe care Jeffrey Epstein le-a comis, pentru că spera ca influentul om de afaceri să-l ajute să câștige Premiul Nobel, spune un fost angajat al Fundației Gates pentru Daily Beast. Individul pretinde că echipa de PR a fundației era conștientă de faptul că relația de prietenie dintre Bill Gates și Epstein prezintă „riscuri privind reputația”, dar angajaților li s-a transmis că este „doar o strategie pentru a încerca să-l ajute pe Gates să câștige Premiul Nobel pentru Pace”.
„Chiar și la acea vreme, oamenii știau că acest personaj [Epstein] era pătat”, declară fostul angajat, care a dorit să rămână anonim.
„Gates a crezut că Jeffrey îl poate ajuta, că are contacte cu persoanele potrivite sau că deține căi de comunicare prin care poate transmite un mesaj și astfel îl poate ajuta să primească Premiul Nobel pentru Pace”.
Gates s-a împrietenit cu Epstein în 2011, la trei ani după ce omul de afaceri fusese condamnat pentru că a plătit o minoră în schimbul unor favoruri sexuale. Melinda Gates s-a opus relației de prietenie dintre cei doi.
Potrivit fostului angajat, Premiul Nobel pentru Pace „este tot ce-și dorește Bill Gates mai mult pe lume”. „Cred că a fost profund dezamăgit că nu a funcționat”, adaugă el.
Acum câteva luni, ziarul norvegian DNMagasinet raporta că, în martie 2013, Epstein l-a condus pe Gates la domiciliul președintelui Comitelului Nobel de la acea vreme, Thorbjørn Jagland, care locuia în Strasbourg, Franța.
Un purtător de cuvânt al lui Gates declară pentru Daily Beast că deși „un Premiu Nobel ar reprezenta o mare onoare, este o afirmație falsă cea potrivit căreia Bill Gates este obsedat de această distincție, și-a făcut un scop din asta sau a încercat să influențeze procesul în vreun fel”.
„Dacă Epstein a avut vreun plan sau vreo motivație personală privind implicarea într-un proces care ar fi putut să-i aducă un tip de recunoaștere lui Bill Gates, nici Gates, nici altcineva din anturajul lui nu a avut cunoștință despre aceste intenții și ar fi respins orice formă de ajutor de această natură”, completează purtătorul de cuvânt.
După ce cuplul Bill și Melinda Gates au anunțat divorțul la începutul acestei luni, miliardarul s-a confruntat cu un val de acuzații privind legăturile pe care le-a avut cu Epstein sau aventurile sale cu alte femei.
Jeffrey Epstein s-a sinucis în anul 2019, în timp ce era în închisoare așteptând decizia judecătorilor într-un dosar de prostituție.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook