Bilanțul SARS-Cov-2, comparat cu cele ale virusurilor emergente din ultimul secol. Doar gripa spaniolă și SIDA depășesc Covid-19
Bilanțul pandemiei Covid-19 a depășit pragul unui milion de decese, deja cu mult peste cele ale altor virusuri emergente recente, dar mult sub cel al teribilei „gripei spaniole” de acum un secol. Cifra, care include doar decesele raportate oficial, este doar provizorie pe măsură ce pandemia continuă. Dar oferă repere pentru compararea noului coronavirus cu alte virusuri, actuale sau trecute.
Declanșând o alertă de pandemie și o mobilizare la nivel mondial în 2009, epidemia de gripă A (H1N1), cunoscută sub numele de „gripă porcină”, a ucis în mod oficial 18.500 de persoane. Dar această cifră a fost apoi revizuită de jurnalul medical The Lancet, cu o evaluare între 151.700 și 575.400 de decese.
Un alt virus plecat din China și primul coronavirus care a declanșat frica globală, epidemia SARS (Sindromul respirator acut sever) a provocat doar 774 de decese în 2002-2003.
În mod regulat, bilantul de Covid-19 a fost comparat cu cel ale gripei sezoniere care ucide în tăcere în fiecare an, fără a provoca valuri în presă. „La nivel global, aceste epidemii anuale sunt responsabile pentru aproximativ 5 milioane de cazuri severe și de 290.000 până la 650.000 de decese”, spune OMS.
În secolul al XX-lea, două pandemii majore de gripă legate de noi virusuri (nu sezoniere), cea din 1957-58 cunoscută sub numele de gripa asiatică și cea din 1968-70 cunoscută sub numele de gripa Hong Kong, au ucis, fiecare, în jur de un milion de oameni. Ele au avut loc într-un context foarte diferit însă, astăzi globalizarea cucerind planeta, marcată de schimburi economice mult mai intense și de o circulație mult mai mare și mai rapidă a oamenilor (și, prin urmare, a virusurilor).
33 de milioane de decese cauzate de SIDA
Marea gripă din 1918-1919, cunoscută sub numele de „spaniolă” (cauzată și ea de un virus nou la vremea respectivă) a făcut pagube înspăimântătoare: în trei „valuri”, a ucis un total de 50 de milioane de oameni conform lucrărilor publicate la începutul anilor 2000.
Numărul de decese cauzat de noul coronavirus este deja mult mai mare decât cel al virusului Ebola, a cărui apariție datează din 1976. Ultimul focar de Ebola a ucis în Republica Democrată Congo (RDC) aproape 2.300 de persoane între august 2018 și sfârșitul lunii iunie 2020. Dacă adăugăm toate focarele care au fost active în ultimii 40 de ani, acest virus a ucis în jur de 15.000 în total, exclusiv în Africa. Cu toate acestea, Ebola are o rată de fatalitate mult mai mare decât cea a Sars-Cov-2: aproximativ 50% dintre persoanele afectate mor din cauza acestuia, potrivit OMS.
Alte virusuri tropicale, cum ar fi febra dengue, sau „gripa tropicală”, a căror formă severă poate duce la moarte, au consecințe mai puțin grave. Această infecție transmisă de țânțari este în creștere de douăzeci de ani, dar provoacă doar câteva mii de decese pe an (4.032 în 2015).
Un alt virus ucigaș, HIV-SIDA, pentru care, la 50 de ani de la apariția sa, nu există încă un vaccin eficient, la rândul său a provocat multe decese în perioada cea mai gravă a epidemiei între anii 1980 și 2000. Dar datorită generalizării terapiilor antiretrovirale, numărul anual al persoanelor care mor de SIDA a scăzut constant după vârful din 2004 (1,7 milioane de decese). În 2019, numărul deceselor s-a ridicat la fost de 690.000, conform UNAIDS. Dar SIDA, care poate fi tratată acum, dar nu poate fi vindecată, a ucis aproape 33 de milioane de oameni de la apariția sa.
În ceea ce privește virusurile hepatitei B și C, acestea prezintă un bilanț foarte mare, ucigând anual 1,3 milioane de oameni, cel mai adesea în țările sărace, prin ciroză sau cancer hepatic (900.000 de decese pentru hepatita B și 400.000 pentru hepatita C).
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook