O premieră „istorică”| Președintele SUA, Joe Biden, anunță că o numește în funcția de viceministrul al Sănătății pe Rachel Levine, o transgender expert în pediatrie și psihiatrie, în prezent director al departamentului de sănătate din statul Pennsylvania.
„Reprezintă o alegere istorică și este extrem de calificată pentru a ajuta la consolidarea politicilor de sănătate ale administrației noastre”, spune Joe Biden, care a devenit miercuri al 46-lea președinte al Statelor Unite. Rachel Levine „va aduce conducerea puternică și expertiza crucială de care avem nevoie pentru a ghida oamenii în această pandemie, indiferent de unde provin, rasă, religie, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate”, adaugă el.
Absolventă la Harvard
Absolventă a Universității Harvard, Rachel Levine a documentat în timpul carierei sale criza opioidelor, marijuana medicinală, tulburările alimentare și medicina adolescenților, potrivit CNN.
În acest moment directoare sanitară în Pennsylvania și profesor universitar de pediatrie și psihiatrie, Rachel Levine „este pe punctul de a deveni prima oficială federală transgender care poate fi confirmată de Senatul SUA”, a transmis echipa lui Joe Biden într-un comunicat de presă.
„Președintele Biden a spus pe tot parcursul campaniei sale că administrația sa va reprezenta America”, declară Mara Keisling, directorul executiv al Centrului Național pentru Egalitatea Transgender. „Astăzi a arătat că persoanele transgender sunt o parte importantă a țării noastre”.
Contrastează cu era Trump
Această alegere ne permite să întoarcem pagina Trump. Fostul președinte a fost criticat pentru politicile sale împotriva persoanelor transgender. În 2017, el a interzis persoanelor transgender să servească în armată, subliniind „povara costurilor medicale enorme” și „perturbarea”.
Pentagonul a autorizat în cele din urmă înrolarea persoanelor transgender, la începutul anului 2018, cu condiția să îndeplinească anumite criterii fizice și medicale.
0,6% din populația adultă americană
Persoanele transgender reprezintă 0,6% din populația adultă a Statelor Unite, dar mesajele lor au rezonat mai puternic în dezbaterea publică din ultimii ani, mai ales datorită angajamentului anumitor vedete, cum ar fi sportivul Caitlyn Jenner, care a făcut publică transidentitatea sa, în 2015. Asociațiile care lucrează pentru drepturile lor evidențiază în mod regulat situația precară în care se află aceștia. Potrivit Centrului Național pentru Egalitate Transgender, 29% dintre persoanele transgender din Statele Unite trăiesc în sărăcie.