Bernard-Henri Lévy: „A fost greșit să lăsăm sănătatea doar pe mâna medicilor”

Filozoful Bernard Henri-Lévy, care a publicat recent „Acest virus care te înnebunește”, revine la gestionarea crizei de sănătate a coronavirusului și la sfera politică. Într-un interviu acordat celor de la cotidianul Le Parisien, cridică dur măsura izolării și acceptarea acesteia de către cetățeni.

În cartea dvs., avertizați despre efectele izolării. Acest episod a stricat democrația?

BERNARD-HENRI LÉVY: Da, desigur. A accentuat tendințele care existau deja în societățile noastre: închiderea de sine, suveranismul, accentuarea naționalismului și apoi, desigur, faptul îngrijorător că am acceptat îngrădirea libertăților noastre.

Există o predispoziție pentru o putere autoritară?

Nu. Dar trebuie remarcat. De fiecare dată, timp de 30 de ani, oamenilor li s-a spus: „vă garantăm mai multă egalitate, mai multă securitate sau mai multă sănătate, dar va fi în detrimentul libertății”, si atunci ei sunt de acord. Acum a fost clar. În schimbul unei false speranțe de a „eradica” virusul, suntem gata să fim urmăriți, monitorizați, izolați, pe scurt, suntem gata de a accepta aceste modele de supraveghere de tip chinez care ne îngrozeau acum șase luni.

Dar este, de asemenea, manifestarea solidarității cu cei mai fragili, cei mai bătrâni…

Că medicii i-au tratat pe toti la fel, cei mai vârstnici și cei mai tineri, că au refuzat să îi cupleze doar pe unii la un ventilator, asta este adevărat și este în onoarea sistemelor noastre spitalicești . Dar, în ceea ce privește solidaritatea cu bătrânii, sunt sceptic. Și nu am simțit-o mai mult decât în ​​momentul valului de căldură din 2003. Da, au murit bătrâni de Covid-19. Dar mulți au murit de singurătate și de durere. Și nu am protestat prea mult, noi, cei sănătoși, când ni s-a cerut să îi izolăm, adică să-i aruncăm.

A cui este vina în această acceptare a izolarii? Politicieni, oameni de știință, fiecare dintre noi?

Toate acestea la un loc. Savanții, desigur, care în realitate nu știau nici ei nimic si care ne-au terorizat cu informațiile lor false. Dar și mass-media, care le-a dat cuvântul doar acestor oameni de știință, când ar fi putut foarte bine să dea cuvantul și psihologilor, profesorilor, șomerilor, șefilor, liderilor ONG-urilor responsabile pentru persoanele fără adăpost, grupurilor de femei afectate de violența domestică, toți cei pe care această izolare i-a expus și mai mult. Pe scurt, tot restul societății civile. Sănătatea este o problemă serioasă. A fost greșit să o lăsam doar pe mâna medicilor.

Politicul a eșuat în responsabilitatea sa?

La început, da. Chiar dacă doar dintr-un singur motiv. Erau speriati. Aveau la tâmplă pistolul acestor „asociații de victime” care amenințau să-i ducă în instanță și să se dezlănțuie.

Ați vorbit despre « prima frică mondială »: este război?

Nu, nu a fost un război. A fost doar o pandemie. Și pandemii de genul acesta, mai grave decât atât, au existat de-a lungul istoriei și, în special, în secolul XX. Marea înșelătorie este să ne fi spus din nou că această pandemie nu a avut precedent. Am scris această carte pentru a le spune oamenilor: „Data viitoare, să ne fie mai puțin frică”

În ce stare ieșim din acest episod?

Mai egoisti. Mai înspăimântati. Și, cu această idee stupidă și monstruoasă în cap că ar trebui să alegem între „viață” și „economie”. Pentru că, ce înseamnă această alegere? Că economia este moarte…

A fost un atentat la economie?

A fost un atentat la viață. Deoarece economia reprezintă locuri de muncă, salarii, este o prosperitate mai mult sau mai puțin bine distribuită, pe scurt, este și viață. Această alegere între economie și viață, această idee potrivit căreia economia este un cuvânt murdar, un lucru murdar, un mecanism rău pe care l-am putea eradica apăsând pe întreruptor, este o otravă lentă care încă nu a terminat să-și producă efectele în lumea ieșită din izolare.