„Vrem să dansăm”, au susținut marți cluburile de noapte din Barcelona, denunțând o măsură adoptată în Catalonia, care permite doar persoanelor care se cunosc deja să danseze și doar în restaurante sau hoteluri. La sfârșitul săptămânii trecute, guvernul regional catalan a autorizat deschiderea discotecilor, după ridicarea stării de alertă care a fost în vigoare de la mijlocul lunii martie în Spania.
Luni, executivul regional a revenit asupra deciziei printr-o rezoluție menită să reducă riscul de contaminare în cadrul cluburilor de noapte. Autoritățile sanitare catalane au impus ca discotecile să închidă ringurile de dans sau să așeze mese în spațiile respective. Ringurile de dans situate în alte tipuri de unități, cum ar fi restaurante sau hoteluri, pot fi folosite în continuare, dar numai dacă e vorba de „grupuri de persoane care se cunosc și care, de obicei, sunt în contact strâns”.
Utilizatorii rețelelor de socializare s-au amuzat pe această temă, dar ea a provocat și indignare în rândul reprezentanților sectorului discotecilor, care se pregăteau să redeschidă după luni bune de inactivitate. „Ne împiedică să dansăm atunci când asta ne place cel mai mult”, a spus secretarul general al sindicatului discotecilor din Barcelona, Ramon Mas, în parlamentul regional. „Un club de noapte fără dans este ca spectacolele de operă fără muzică sau ca restaurantele fără mâncare”, a spus el. „Nu vom redeschide dacă nu putem lăsa oamenii să danseze”.
Secretarul general al organizației patronale Spain Night Life a declarat pentru AFP că această măsură ar favoriza de fapt discotecile clandestine. „Divulgarea relațiilor interpersonale reprezintă o lezare a intimității, iar discoteca nu poate face asta”, a argumentat Joaquim Boadas, care propune mai degrabă autorizarea dansului cu mască. Reglementările nu privesc doar discotecile din Barcelona dar și destinații turistice precum Lloret-de-Mar sau Salou.
După o carantină strictă, Spania a încheiat weekendul trecut starea de alertă decretată la jumătatea lunii martie pentru a încetini o pandemie care a lăsat în urmă peste 28,300 de victime. Deși țara și-a redeschis granițele și a ridicat toate restricțiile privind circulația călătorilor, este totuși obligatorie distanța de cel puțin 1,5 metri între oameni sau purtarea măștii atunci când acest lucru nu este posibil.