Hans Kluge în timpul unei vizite în România. Foto: Mediafax Foto
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează guvernele europene că relaxarea timpurie a restricțiilor Covid ar putea duce la o nouă creștere a numărului de cazuri, ceea ce ar putea declanșa un nou val de infectări, așa cum se întâmplă acum în India. Hans Kluge, șeful regional al OMS pentru Europa, a declarat că relaxarea măsurilor de prevenție, în condițiile în care există variante mai contagioase și rata de vaccinare este încă scăzută, poate duce la „o furtună perfectă în orice țară… Situația din India poate apărea oriunde”.
Semnalul de alarmă din partea lui Kluge vine după ce numeroși lideri europeni au anunțat săptămâna aceasta planuri de relaxare treptată a restricțiilor în perioada premergătoare verii.
El a spus că, în timp ce noile cazuri din regiune au scăzut „semnificativ” săptămâna trecută, pentru prima dată în două luni, ratele de infectare „rămân extrem de ridicate”.
Kluge menționează că vaccinările avansează în întreaga Europă – 16% din populație a primit deja o primă doză și 7% este complet inoculată – ceea ce înseamnă că numărul celor complet vaccinați este mai mare decât al celor care au trecut prin boală.
„Vaccinurile salvează vieți”, a spus Kluge. „Dar numai o combinație între rata crescută de vaccinare și măsurile puternice de sănătate publică ne oferă cea mai sigură cale de revenire la normal”.
Sursa: The Guardian