Autoritățile sanitare din Franța investighează 6 cazuri de pancreatită depistate în urma vaccinării cu Pfizer/BioNTech
Centru de vaccinare din Paris. Foto: AP
Două noi cazuri de tromboză atipică, inclusiv un deces, asociate cu vaccinul anti-Covid al AstraZeneca, au apărut în Franța în perioada 23 aprilie – 29 aprilie, potrivit unui comunicat al Agenției Franceze pentru Medicamente (ANSM). De când a început administrarea serului britanico-suedez, în Franța s-au produs „30 de cazuri de tromboză, inclusiv 9 decese în total”, din peste 3.855.000 de injecții efectuate până pe 29 aprilie.
Aceste două cazuri noi se referă la două femei de 60, respectiv 70 de ani, care au dezvoltat tromboză venoasă cerebrală, inclusiv un caz de trombocitopenie, o deficiență asociată a trombocitelor. Cele două cazuri vor fi raportate Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), specifică ANSM. Utilizarea vaccinului AstraZeneca (Vaxzevria) a fost limitată la persoanele cu vârsta peste 55 de ani începând cu 19 martie 2021.
„Semnal potențial”
ANSM a studiat, de asemenea, efectele secundare ale vaccinului Pfizer/BioNTech în perioada 16 aprilie – 29 aprilie. „În urma depistării a 6 noi cazuri de pancreatită acută, inclusiv un deces” în această perioadă, toate cazurile declarate de la începutul campaniei de vaccinare au fost revizuite.
Analiza celor 15 cazuri grave (inclusiv un deces) de pancreatită acută raportate în total arată că, în aproape o treime din cazuri, acestea apar la pacienții cu antecedente de patologii pancreatice sau biliare. Evenimentele constituie un „semnal potențial”, care va fi împărtășit la nivel european, indică ANSM.
Printre efectele aflate deja sub supraveghere, „analiza a două noi cazuri de sindrom Guillain Barré [implicare neurologică, numită și poliradiculoneurită acută], confirmă faptul că acest efect rar este un semnal potențial”, adaugă instituția.
În total, mai mult de 15.813.000 de doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech au fost administrate în Franta până pe 29 aprilie.
Sursa: France Info
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook