Austria| Regiunea Tirol intră în izolare. „Cel mai mare focar european al variantei sud-africane”
„Tirolul este în prezent regiunea Uniunii Europene în care varianta sud-africană a coronavirusului este cea mai răspândită”, declară cancelarul Sebastian Kurz în cadrul unei conferințe de presă convocată după câteva zile de dezbateri aprinse provocate de refuzul categoric al autorităților locale de a întări măsurile. Un total de 293 de cazuri au fost confirmate, alte 129 sunt în curs de examinare, spune el.
Cu excepția părții de est a Tirolului, adulții vor trebui să prezinte, începând de vineri, un test negativ Covid-19 efectuat cu mai puțin de 48 de ore înainte de a părăsi regiunea. Măsura este instituită pentru 10 zile. Cei care nu se supun sunt penalizați cu amenzi de până la 1.450 de euro.
„Trebuie să facem totul pentru a preveni răspândirea variantei sau cel puțin pentru a o încetini”, justifică liderul austriac. El a vorbit despre o „provocare imensă”, pe măsură ce apar îndoieli cu privire la eficacitatea vaccinului dezvoltat de Oxford/AstraZeneca în cazul variantei sud-africane.
Chiar înainte de această controversă, Tirolul a fost criticat pentru afluxul de schiori străini pe pârtiile sale, care au rămas deschise, deși ar trebui să fie rezervate doar localnicilor.
Spre deosebire de Franța sau Germania, Austria a ales să-și redeschidă teleschiurile după Crăciun, considerând că sporturile în aer liber nu prezintă un risc major de transmitere a virusului. După câteva săptămâni de restricții, magazinele, muzeele și școlile s-au redeschis luni în toată țara, chiar dacă numărul contaminărilor zilnice rămâne ridicat (puțin peste 1.000).
Austria, cu o populație de 8,9 milioane de locuitori, a înregistrat aproximativ 8.000 de decese de la începutul pandemiei.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook