Autoritățile austriece au suspendat vaccinările cu un lot al vaccinului AstraZeneca, ca măsură de precauție în timp ce investighează moartea unei persoane și reacțiile adverse severe în cazul alteia, după vaccinare. „Oficiul Federal pentru Siguranță în Sănătate (BASG) a primit două sesizări în legătură cu dozele unui lot al vaccinului AstraZeneca din clinica Zwettl, din provincia Austria de Jos”.
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit ca urmare a unor tulburări severe de coagulare, iar o femeie în vârstă de 35 de ani a dezvoltat o embolie pulmonară și se recuperează. Embolia pulmonară este o boală acută cauzată de un cheag de sânge dislocat. „În prezent, nu există dovezi ale unei relații cauzale cu vaccinarea”, a spus BASG.
Ziarul elvețian Niederoesterreichische Nachrichten, precum și radiodifuzorul ORF și agenția de știri APA au raportat că ambele femei erau asistente medicale la clinica Zwettl.
Coagularea sângelui nu se numără printre efectele secundare cunoscute ale vaccinului anti-Covid, menționează BASG, care continuă investigația pentru a exclude complet orice legătură posibilă. „Ca măsură de precauție, stocurile rămase din lotul de vaccin afectat nu mai sunt folosite”.
AstraZeneca este în contact cu autoritățile austriece și că va susține pe deplin ancheta, spune APA.
Vaccinul a fost aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente și Organizația Mondială a Sănătății pe baza unui program clinic global care implică 23.000 de participanți. „Toate evaluările au concluzionat că vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient”.
Autoritățile de reglementare ale Uniunii Europene au aprobat produsul, spunând că este eficient și sigur de utilizat. Reacțiile adverse observate în studii au fost de scurtă durată în cea mai mare parte, iar problemele de coagulare a sângelui nu au fost raportate.
Sursa: Reuters