Atena| Școlile se închid din nou, după mai mai puțin de două săptămâni de activitate. Grecii înăspresc restricțiile de teama unui nou val Covid
Grecia se îndreaptă spre măsuri de izolare mai dure, în special în Attica, regiunea Atena, care vor duce la închiderea școlilor și magazinelor (cu excepția celor esențiale), a declarat secretarul de stat la Ministerul Sănătății din Grecia.
„Trebuie să luăm mai multe măsuri, din cauza creșterii rapide a numărului de infectări din ultimele zile”, în special în Atena, a spus Zoe Rapti pentru televiziunea publică Ert.
Grădinițele, școlile primare și gimnaziale, care au fost redeschise acum zece zile, își vor opri activitatea miercuri sau joi, timp de cel puțin o săptămână, în Atena.
Bisericile și toate magazinele, cu excepția farmaciilor, supermarketurilor, brutăriilor sau benzinăriilor, se vor închide.
Spre un al treilea val?
Ministrul Sănătății, Vassilis Kikilias, a declarat că este în favoarea unei izolări mai stricte. Potrivit experților, „un al treilea val” al virusului „va ajunge în Grecia”, a declarat el canalului OpenTv.
Numărul de infectări a crescut de la 638 la 1.526 de luni până marți, iar jumătate dintre cazuri au fost raportate la Atena.
În Capitală, 71% dintre paturile din unitățile de urgență ale spitalelor destinate Covidului sunt ocupate – o creștere de 9 procente față de săptămâna trecută, a avertizat Vassilis Kikilias.
Sistem spitalicesc a eșuat
Datorită deficiențelor din sistemul spitalicesc, autoritățile sanitare insistă asupra necesității de a lua mai multe măsuri, în special în Atena, unde locuiește mai mult de o treime din populația țării. 6.017 greci au murit de la începutul pandemiei.
Grecia a fost izolată pe 7 noiembrie, pentru a face față celui de-al doilea val, mai violent decât cel din primăvară. Se aplică și o stingere locală la ora 21:00, iar fiecare ieșire a locuitorilor trebuie să primească undă verde de la autorități prin SMS. Călătoriile între regiuni sunt interzise.
Sursa: RTBF
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook