Anunțurile sunau promițător. Vaccinul este foarte ieftin, ușor de depozitat și ajunge la o eficacitate de până la 90%. Oamenii de știință au observat că eficacitatea maximă a fost atinsă în cazul pacienților cărora li s-a administrat doar o doză și jumătate, dar a fost de doar 62% pentru cei cărora li s-au inoculat două doze.
Confruntat cu aceste întrebări, Mene Pangalos, vicepreședinte executiv al AstraZeneca, a explicat într-un interviu acordat pentru Reuters că acesta a fost rezultatul unei erori de dozare făcută de o companie parteneră. În teorie, aceasta ar putea fi o veste bună: dozele mai mici funcționează mai bine. Dar faptul că AstraZeneca a încercat inițial să camufleze eroarea de dozare, făcând-o să pară ca parte a testului de vaccin, nu a fost bine primit de observatori.
„Cred că încrederea în progamul lor a fost afectată”, spune Geoffrey Porges, analist al băncii de investiții SVB Leerink, pentru The New York Times. Natalie Dean, expert în crearea de studii referitoare la vaccinare și cercetător la Universitatea din Florida, a criticat alegerile companiei pe Twitter. „AstraZeneca și Oxford au o nota scăzută în ceea ce priveste rigoarea și transparența atunci când rezultatele testelor au fost publicate”, scrie ea, explicând că Moderna și Pfizer nu au făcut aceleași greșeli.
„AstraZeneca își evaluează vaccinul prin mai multe teste realizate în întreaga lume, dar nu sunt efectuate conform unui protocol unificat”, spune ea. Mene Pangalos respinge aceste acuzații, explicând că nu a văzut rostul dezvăluirii erorii de dozare. „Nu contează dacă s-a făcut intenționat sau nu”, spune el, catalogând descoperirea companiei drept o „realizare științifică britanică”. În orice caz, dincolo de încrederea publicului, cea a autorităților ar putea fi, de asemenea, erodată. Rămâne de văzut dacă grupul farmaceutic, care nu are multă experiență în crearea vaccinurilor, va putea obține o autorizație de introducere pe piață în aceste condiții sau dacă rezultate mai detaliate vor fi publicate în prealabil.
Sursa: CNews