Un tratament frecvent utilizat pentru astm pare să reducă riscul de spitalizare, precum și timpul de recuperare pentru pacienții Covid-19, dacă este administrat în termen de șapte zile de la apariția simptomelor, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Oxford.
Constatările au fost făcute în urma unui studiu intermediar care analiza steroidul budesonid, vândut ca Pulmicort de către AstraZeneca, utilizat și pentru tratarea plămânilor fumătorilor.
Studiul derulat timp de 28 de zile pe 146 de pacienți a sugerat că budesonida inhalată a redus riscul de spitalizare cu 90%, în comparație cu medicația obișnuită, spune Universitatea Oxford.
Cercetătorii menționează că studiul a fost inspirat de faptul că pacienții cu boli respiratorii cronice, cărora li se prescriu adesea steroizi inhalatori, au fost subreprezentați semnificativ în rândul pacienților spitalizați cu Covid-19 în primele zile ale pandemiei.
Datele inițiale ale studiului arată că, în cazul voluntarilor tratați cu budesonidă, temperatura a fost redusă rapid iar simptomele au persistat pentru mai puțin timp.
„Este încurajant că un medicament relativ sigur, disponibil pe scară largă și bine studiat ar putea avea un impact major în gestionarea pandemiei”, a declarat Mona Bafadhel, autorul principal al studiului.
Pulmicort este un medicament de succes al AstraZeneca, companie care oferă acum un medicament mai nou, Symbicort, ca tratament alternativ pentru astm.
Sursa: Reuters