Asediul Capitoliului| Patru persoane au decedat și alte 52 au fost arestate
Patru persoane au decedat și 52 au fost arestate după ce susținătorii lui Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului pentru a opri validarea victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidențiale, spune șeful poliției din Washington.
Șeful poliției metropolitane, Robert J. Contee, a declarat că au fost recuperate două bombe găsite în apropierea Capitoliului.
O femeie a fost împușcată de forțele de ordine și a murit ulterior. Ea este o fostă membră a Forțelor Aeriene Americane, pe nume Ashli Babbitt.
Alte trei persoane au decedat din cauza rănilor suferite, menționează Contee. 14 ofițeri de poliție au fost răniți, doi rămân internați.
Prin comparație, protestele pricinuite de moartea lui George Floyd, de pe 1 iunie, au dus la peste 300 de arestări.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook