Cel mai mare urs din România a fost ucis fără aprobare de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, sosit în țară în luna martie, cu scopul de a-l împușca. Potrivit organizațiilor Agent Green și VGT (Austria), prințul și-a motivat acțiunea prin derogarea obținută de la Ministerul Mediului din România, care îl autoriza să împuște o ursoaică cu pui ce ar fi produs anumite pagube la mai multe ferme din localitatea Ojdula, din județul Covasna. În realitate însă, prințul a ucis un alt urs, care nu coborâse în localitățile din zonă.
“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.
„Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria. „Este o rușine pentru Austria că Prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee“.
Ursul brun este o specie protejată în Uniunea Europeană, iar Arthur se afla într-o arie naturală protejată (Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130). Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme, de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.
“România este privilegiată să fi putut oferi habitat pentru această specie emblemă, situată în vârful piramidei trofice a zonei de climă temperate. Este nevoie de un plan national ambițios care abordează amenințările la adresa speciei și care investește în măsuri de coexistență și coadaptare. Ulterior, țara se va putea promova drept capitala biodiversității Europei. Potențialul pentru ecoturism este încă inegalabil”, a adăugat Păun.