Ar trebui Europa să primească toți refugiații afgani? „Nu au un dezacord filozofic major cu talibanii”

de Aurélien Marq, pentru Caseur

O republică coruptă, susținută de SUA, a fost răsturnată de armata unei teocrații totalitare susținute de Pakistan și Qatar. Este greu de negat rolul Occidentului și, în special, al Americii, deși ar trebui să ne întrebăm cât este aroganță, cât incompetență și cât ipocrizie cinică.

Am putea ajunge să credem că Occidentul nu a făcut nimic pentru Afganistan și că afganii nu au nicio responsabilitate pentru situația din țara lor. Dar aproape 1,700 de miliarde de euro au fost direcționați de Statele Unite către Afganistan (adică de aproape șase ori bugetul anual al Franței), aproape 2,500 de americani au fost uciși și 20.000 răniți. În ceea ce privește talibanii, sunt la fel de afgani ca și civilii care fug de ei – ceea ce nu înseamnă prea mult într-o țară obișnuită cu conflictele inter-tribale vechi de secole, dar ar trebui să fie suficient pentru a descalifica pe oricine ne spune că este nevoie urgentă de a-i primi pe „toți afganii”.

În 2013, Institutul de Cercetare Pew observa că 99% dintre musulmanii afgani doreau ca Sharia să fie legea oficială a țării, 85% susțineau lapidarea femeilor adultere și 79% credeau că răzvrătiții care părăsesc Islamul ar trebui să fie omorâți. În mos sigur, cursurile finanțate de SUA nu au schimbat prea mult lucrurile… Legiunile romane au considerat că a fost nevoie de cel puțin trei generații pentru a romaniza o țară cucerită, iar viziunea lor despre lume era „puțin” mai solidă și mai convingătoare decât wokismul.

Printre cei care fug de talibani sunt nu numai locuitorii occidentalizați ai Kabulului ci și oameni care nu intenționează nici măcar un moment să se adapteze vietii noastre, dacă îi primim, ci sunt hotărâți să persevereze în stilul lor de viață.

Ne amintim – sau ar trebui să ne amintim – că, în octombrie 2020, Kabul a fost scena unor manifestații majore anti-Franța: francezii au comis infracțiunea de neiertat de a nu fi cedat setei de cenzură a Islamului. Iar talibanii nu erau încă la putere în capitala afgană.

În ce-i privește pe rivalii talibanilor în luptele dintre clanuri, în traficul de droguri endemic (se estimează că Afganistanul produce între 50% și 90% din cantitatea de heroină care circulă în lume), faptul că vor să scape de noii stăpâni ai țării nu face din ei oameni buni. Fără a uita, desigur, că 99% dintre cei care aprobă legea islamica Sharia nu au un dezacord filozofic major cu talibanii. Dar, văzând frontierele Europei deschise, își vor spune că indemnizațiile și confortul unei țări de necredinciosi merită să suporte puțină lipsă de credință în Allah.

Deci, ce facem? Mai întâi ne punem întrebările corecte și, mai presus de toate, le punem în ordinea corectă. Nu ar trebui să ne întrebăm câți refugiați afgani ar trebui sau am vrea să primim, apoi cum să-i integrăm, ci dimpotrivă, ar trebui să ne întrebăm ce grad de constrângere suntem pregătiți să exercităm asupra celor pe care îi vom primi, pentru a-i forța să se adapteze. Cât de mult ne dorim o societate de supraveghere care să gestioneze populațiile care nu împărtășesc „common decency” (pentru a folosi termenul lui Orwell)? Răspunsul la aceste întrebări ne va spune câți dintre refugiați pot fi primiți și numai atunci ne vom putea întreba câți vrem să luăm.

Concluzia, din păcate, este tragică. Abilitatea noastră de a constrânge a devenit fără îndoială slabă: suntem dezarmați, legal, intelectual și moral, am fost dezarmați de lideri ale căror priorități sunt docilitatea contribuabilului în a plăti impozite și îndeplinirea „păcii sociale și a liniștii minorităților care tipă mai tare”.

Am putea oferi azil migranților afgani, dacă am putea să-i pedepsim pe cei dintre ei care vor refuza să ne respecte legile și să ne adopte obiceiurile. Dar am renunțat la a face acest lucru, în numele „toleranței”, în numele „deschiderii față de celălalt”. Liderii noștri plâng pentru suferința afganilor și ridică din umeri spre cea a europenilor. Am putea fi un paradis, un sanctuar unde cei care fug de groaza legii Sharia ar găsi adăpost, dar nu suntem altceva decât un teritoriu deschis tuturor vânturilor și sfâșiat de incapacitatea sa de a-și apăra civilizația împotriva celor care doresc să o distrugă. Cei care doresc să ne deschidem ușile larg pentru oricine fuge de talibani vor, de asemenea, să ne deschidem ușile si ideologiei talibane.

Lumea musulmană – 48 de țări în afară de Afganistan – nu are scrupulele noastre. I-ar putea găzdui pe cei care părăsesc Afganistanul: are mijloacele de a construi pârtii de schi artificiale în deșert și cel mai înalt zgârie-nori din lume, are mijloacele de a finanța prozelitismul agresiv pe toată planeta, moscheile și școlile coranice chiar în Occident, să cumpere jucători pentru PSG cu sume care să hrănească mii de refugiați ani de zile. Și nu și-a permis să-i primească pe afganii care fugeau? Cel puțin dezrădăcinarea și șocul cultural ar fi mai puțin dure pentru refugiați și nu s-ar confrunta cu ceea ce atât de mulți dintre coreligioniștii lor numesc „islamofobia” noastră.

Trebuie să alegem: În cazul în care considerăm că este de datoria noastră să-i primim pe cei care fug de punerea în aplicare a legii Sharia, atunci este și datoria noastră să respingem ideologia care stă la baza legii Sharia.

Cu tot respectul pentru „progresiștii” pentru care „discriminarea” este cea mai gravă infracțiune, nu trebuie să tratăm o adolescentă afgană care vine la noi pentru a scăpa de căsătoria forțată și este gata să îmbrățișeze cultura noastră la fel cum tratăm un migrant care dorește să locuiască aici, dar are intenția fermă de a interzice în continuare soției sale să iasă din casa și își va învăța cu atenție copiii că este timpul ca Europa să se adapteze la legea Sharia.

Dreptul la azil politic nu înseamnă să deschizi ușile stânei pentru lupi, nici măcar pentru lupii răniți.