Anti-rasism și egalitate în toate aspectele vieții. Au apărut cărțile de joc fără regi, regine și valeți
Regii, reginele și valeții au fost alungați. Fan al jocurilor de cărți, Indy Mellinck, o studentă olandeză de 23 de ani, și-a imaginat un joc de cărți inovator – unul non-sexist. Figurile regelui, reginei și valetului au fost înlocuite cu altele, neutre – bare de aur, monede de argint și scuturi de bronz.
În timp ce se juca în această vară cu verii ei, a realizat că regele valorează mai mult decât o regină și că regii, reginele și valeții erau toți albi. După ce s-a gândit cum să corecteze „absurditățile”, și-a propus să realizeze un pachet de cărți de joc care să respecte egalitatea de gen și culoarea pielii.
După mai multe încercări și erori, Indy Mellinck a decis că aurul, argintul și bronzul vor lua locul regelui, reginei și valetilor; în ceea ce privește restul cărților, nimic nu a fost schimbat. S-a născut jocul de cărți „GSB Cards”.
Un joc de modern, de vânzare pe internet
Primele pachete de cărți de joc fabricate și ștampilate cu inscripția „Cărți GSB” (prescurtare de la Gold Silver Bronze) au fost distribuite familiei și prietenilor. Bazându-se pe succesul jocului în rândul cunoscuților, studenta a ales să îl ofere spre vânzare, pe un site dedicat, la un preț de 9,95 euro. Peste 1.500 de unități au fost deja vândute în Franța, Belgia, Germania și chiar Statele Unite. Magazinele de specialitate s-au arătat foarte interesate, spune tânăra.
„Jocul de cărți a fost conceput din pasiune, cu scopul de a susține lupta pentru egalitatea de gen și rasială. Scopul nostru este ca toată lumea să se simtă confortabil în timpul unui joc de cărți”, spune Indy Mellinck.
Sursa: CNews
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook