Anti-rasism: ce reprezintă conceptul de „privilegiu alb”. Poate fi împrumutat și în Europa?

Un slogan militant și culpabilizant pentru unii, instrument de responsabilizare pentru alții, sintagma „privilegiu alb”, născută în Statele Unite, ajunge și în Europa.

Există expresii care ne șocheaza prima dată când le auzim sau le citim. Jimmy Kimmel, celebrul prezentator TV american, a recunoscut recent acest lucru. „Pentru mine, privilegiul alb a fost ceea ce a avut Donald Trump: un tată înstărit și născut cu o linguriță de argint în gură. Eu nu am crescut cu asta. Așa că am respins ideea […] Dar cred că am înțeles-o acum. Cred că am înțeles cel puțin o parte din ea.”.

Efervescența care atinge în prezent națiunile occidentale a pus acest concept în centrul dezbaterii. Privilegiu. Alb. De o parte și de alta a Atlanticului, aceste două cuvinte alăturate au darul de a ne diviza. Pentru cei care o apără, această noțiune implică conștientizarea beneficiilor pe care le oferă involuntar culoarea albă a pielii, un pas esențial în lupta împotriva discriminării. Pentru alții, ea tinde să facă oamenii albi să se simtă vinovați și să alimenteze o perspectivă rasială asupra societății.

De unde vine acest concept de „privilegiu alb”?

Oficial, termenul datează din 1988. Peggy McIntosh, profesor de studii feministe la Universitatea Wellesley, scrie o listă de 46 de manifestări ale acestui „privilegiu alb”. Intre altele evocă faptul că un alb ar putea „să pornească televizorul […] și să vadă oameni care aparțin rasei lui pe scară largă”, sau convingerea lui că, în caz de „nevoie de asistență medicală sau juridică, rasa nu va acționa împotriva lui.”.

Cu aceste exemple, acest concept universitar intenționează să apeleze la „majoritatea invizibilă” și să facă publice avantajele culturale, sociale, economice și politice pe care societatea le ofera pentru ei. Viața de zi cu zi a unui alb și a unei persoane de culoare ar fi diferită în mai multe aspecte. Acest lucru este demonstrat în mod regulat prin sondaje de „testare” privind accesul la muncă și locuință sau riscul de abuz din partea poliției.

Aceste teze sunt, de fapt, inspirate de lucrări mai vechi care datează din epoca segregationistă din Statele Unite (1876-1965). William Du Bois, co-fondator al Asociației Naționale pentru avansul Persoanelor Colorate (NAACP), se plânge că „dacă lucrătorii albi, ca grup, primesc salarii mici, ei primesc unele compensații printr-un fel de salarii publice și psihologice”. James Baldwin, poet și activist anti-rasism, a scris un text celebru intitulat „Vina omului alb”. El a deplâns că „americanii albi” nu au fost capabili „să-și infrunte istoria”.

Conștientizare sau stigmatizare?

Potrivit susținătorilor săi, este esențial să inversăm perspectiva asupra flagelului rasismului pentru a ieși din „negare”. „Atunci când oamenii albi spun că sunt privilegiați, ei spun că sunt responsabili pentru faptul că există discriminare, deoarece beneficiază de ea. Ei nu trebuie să se simtă vinovați ci numai responsabili și capabili să acționeze ”, rezumă pentru Le Parisien Nacira Guénif, sociolog angajat în mișcarea decolonială.

Cei care nu aderă la conceptul de „privilegiu alb” nu neagă întinderea și prevalența discriminării rasiale. În opinia lor, utilizarea acestui termen s-ar dovedi însă contraproductivă și periculoasă. „Nu văd un mod mai bun de a alimenta o viziune rasială. Acest lucru divizeaza societatea iar extrema dreaptă își freacă mâinile”, insistă istoricul Emmanuel Debono. Ca toate curentele de gândire majore, el pledează pentru o viziune universalistă, în care distincțiile de rasă, culoare sau etnie nu trebuie evidențiate.

Aceste considerente privind alte surse de inegalitate (sociale, teritoriale, sexuale etc.) revin frecvent. Reni Eddo-Lodge, jurnalist și eseist britanic, le cunoaste. „Nu spun deloc că toți oamenii albi sunt bogați, trăiesc în lux și au șoferi”, a amintit ea în 2018, într-un interviu acordat Mediapart. Ceea ce spun este: eu sunt negru, tu ești alb, suntem amândoi săraci. Dar dacă vom candida pentru același loc de muncă, tu ai mai multe șanse ca mine să fii ales, doar pentru că ești alb. Acesta este privilegiul. Nu este o certitudine […] Dar tendința socială este aceasta.”

Poate fi exportat acest concept apărut în America în alte țări?

Aici se află cea mai mare parte a problemei. Totul depinde de ceea ce punem în spatele acestor două cuvinte. Adversarii „privilegiului alb” consideră că este incoerent să folosească această expresie având în vedere „diferențele” dintre istoria americană și cea franceză, spre exemplu. „Segregarea este înrădăcinată în Statele Unite. Această mânie pentru transpunerea noțiunilor americane în alte țări este ineptă și șocantă”, spune Emmanuel Debono. „În Statele Unite, privilegiul era legal sub segregare. Albii și negrii aveau drepturi diferite, definite de lege ”, spune Gwenaëlle Calves.

Dar pentru Nacira Guénif, aceasta nu este o problemă, de drept, ci de „ideologie”. „Privilegiul alb se referă la segregare în SUA și la istoria colonială în Europa. Există o matrice rasială și uităm punctul de vedere orb care este punctul de vedere alb. Nu este clar ce minuni ar fi întrerupt de-a lungul timpului această matrice rasială.”.

Sursa: Le Parisien