Premierul Boris Johnson a anunțat că de mâine, 15 august, se intră într-o nouă etapă de relaxare. Slăbirea măsurilor era programată pentru 1 august inițial, dar situația epidemică a determinat amânarea ei.
Noile reguli se aplică pe tot teritoriul, cu exepția zonelor carantinate.
Astfel, se redeschid sectoare care au suferit grav în timpul epidemiei, inclusiv cele din domeniul culturii.
Toate activitățile se vor desfășura ținând cont de regulile de prevenție: mască, distanțare, igienă.
De mâine:
-Teatrele, sălile de concert, sau cele de evenimente au autorizație de funcționare
-Organizarea nunților cu maximum 30 de persoane este permisă
-Evenimentele sportive cu public restrâns vor fi posibile, cu scopul de a testa cât de sigure pot fi. În weekend se va desfășura, în condițiile amintite, finala Campionatului Mondial de Snooker
-Saloanele de înfrumusețare își vor relua activitatea
-Cazinourile și sălile de jocuri au permisiunea de funcționare
Boris Johnson a declarat că “repornirea unor sectoare la acest sfârșit de săptămână va permite cetățenilor să se întoarcă la muncă sau să revină la activități de care le era dor.”.
În trecut, el a exemplificat pe pagina de Twitter și câteva modalități prin care britanicii să rămână protejați șă să-i protejeze pe ceilalți.