Angela Merkel: Restricțiile vor fi în vigoare până când se atinge imunizarea populației. De astăzi intră în vigoare noi reguli
Potrivit cancelarului Angela Merkel, restricțiile impotriva virusului se vor aplica până când 60-70% din populație va fi imună. Experiența altor epidemii ne-a arătat că un virus este „în mare măsură învins” dacă acest procent este atins, fie pe cale naturală, fie prin vaccinare. „Atunci putem ridica toate restricțiile. Până atunci, trebuie să trăim cu anumite restricții pe care ni le impune virusul”.
Numărul pacienților Covid-19 din secțiile ATI din Germania a ajuns aproape de vârful din primăvară. Asociația Interdisciplinară Germană pentru Medicină Intensivă și Urgențe (DIVI) raportează că 2.904 de pacienți Covid-19 sunt tratați la terapie intensivă. Dintre aceștia, 1605 (55%) sunt ventilați invaziv. Potrivit DIVI, maximul anterior a fost atins pe 18 aprilie, cu 2933 de pacienți în unitățile de terapie intensivă. De fapt, situația din clinici este în prezent chiar mai rea decât în primăvară, spune Uwe Janssens, președintele DIVI. Există în mod semnificativ mai mulți pacienți infectați în celelalte secții – dintre care unii vor ajunge în final la ATI.
Potrivit guvernatorului landului Sachsen-Anhalt, Reiner Haseloff, guvernele federale și guvernele de stat ar putea avea ca obiectiv o înăsprire a restricțiilor la următoarea ședință de gestionare a crizei Covid, din 16 noiembrie. „Având în vedere numărul foarte ridicat de cazuri, nu cred în niciun fel de relaxare”, spune Haseloff, referindu-se la întâlnirea dintre cancelarul Angela Merkel și cei 16 premieri. „Întrebarea este dacă trebuie să îmbunătățim protecția grupurilor deosebit de vulnerabile, de exemplu”.
În urma întâlnirii de astăzi, au fost implementate noi reguli:
-Începând de duminică, carantina pentru călătorii care se întorc din zonele de risc va fi scurtată la doar 10 zile. Cu toate acestea ei trebuie să se înregistreze mai întâi pe un portal online, pentru a putea fi urmărita respectarea carantinei.
– Dacă se dorește scurtarea perioadei la doar 5 zile, se face la intrare în țară un test Covid-19, cu rezultat negativ.
Până în prezent, persoanele revenite din zonele de risc erau supuse unei carantine obligatorii de 14 zile, dacă nu aveau la intrare un test negativ.
-Există excepții pentru cei care doar tranzitează Germania și care trebuie să părăsească țara cât mai repede – navetiști, medici, asistenți medicali, personal medical de îngrijire și îngrijitori. Șoferii de camioane sau conductorii de tren care transportă mărfuri peste graniță, precum și diplomații și oficialii guvernamentali, nu trebuie stea în carantină.
De asemenea, puteți vizita rude apropiate, soțul / soția sau partenerul care nu aparține aceleiași adrese, fără a fi nevoie să vă izolați.
-Traficul de frontieră cu țările vecine nu este afectat de regula carantinării. Deci, dacă treceți frontiera doar pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a merge la cumpărături sau pentru o excursie de o zi și ai stat într-o zonă de risc mai puțin de 24 de ore, nu trebuie să stai apoi în carantină.
-Toți cei care au fost într-o zonă de risc în ultimele zece zile trebuie să se înregistreze digital într-o nouă aplicație. Conform informațiilor oficiale, datele sunt transmise în formă criptată și sunt puse la dispoziția departamentului de sănătate responsabil. Acestea sunt șterse automat la 14 zile de la înregistrare.
Institutul Robert Koch (RKI) declară acum aproape toate țările care se învecinează cu Germania ca zone de risc. Singura excepție o reprezinta Danemarca, a cărei regiune de frontieră cu Germania nu este încă o zonă de risc. Cu toate acestea, vecinul din nord a închis granițele pentru germani încă din octombrie.
Sursa: Zeit
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook