Angajații unui restaurant au fost arestați pentru că au refuzat să le dea burgeri gratis polițiștilor
19 angajați ai unui restaurant de tip fast-food din Pakistan au fost arestați pentru că au refuzat să le ofere unor polițiști burgeri gratis. Personalul lanțului de restaurante Johnny & Jugnu din Lahore a fost reținut în jurul orei 01:00, sâmbătă și a fost eliberat dimineață. „Nu este prima dată când se întâmplă ceva de genul ăsta, la restaurantul nostru”, arată un comunicat emis de producătorul de burgeri.
Nouă ofițeri de poliție care au luat parte la eveniment au fost suspendați.
„Nimeni nu are voie să-și facă singur dreptate. Nedreptatea nu poate fi tolerată. Toți polițiștii vor fi suspendați”, spune șeful poliției din regiune, Inam Ghani.
Într-un comunicat postat pe Facebook, restaurantul Johnny & Jugnu afirmă că un grup de polițiști a venit în locație cu două zile înainte de incident și a cerut burgeri gratis.
„După ce le-a fost refuzată cererea, lucru care a devenit un obicei pentru ei, polițiștii au ne-au amenințat managerii și au plecat. S-au întors a doua zi și au continuat să-i hărțuiască și să pună presiune pe angajați, fără argumente”.
Pe 11 iunie, „mai mulți ofițeri de poliție au venit și l-au luat pe manager în custodie, fără să prezinte vreun motiv. Au evacuat apoi locația, au luat toți angajații”.
Reprezentanții restaurantului spun că angajații nu au fost lăsați să închidă bucătăria, lăsând „echipamentele în funcțiune și pe clienți așteptând”.
Lucrătorii au fost reținuți timp de șapte ore și au spus că polițiștii i-au „hărțuit, i-au împins, doar pentru că nu le-au dat burgeri în mod gratuit”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook